Sa Te gasesc si sa Te iubesc

Astăzi vă prezentăm celebrul test triplu al lui Socrate. Cu ajutorul acestui filtru se pot elimina multe dintre răutățile și neplăcerile zilnice.

În Grecia Antică, Socrate era renumit pentru respectul cu care îşi trata prietenii. Într-o zi, o cunoştinţă l-a întâlnit pe marele filosof şi l-a întrebat:

– Ştii ce-am auzit despre prietenul tău?

– Stai puţin, a replicat Socrate.

– Înainte de a-mi spune ceva, aş dori să facem un test. Se numeşte testul Filtrului Triplu.

– Filtrul Triplu?

– Exact, a continuat Socrate. Înainte de a vorbi cu tine despre prietenul meu, ar fi o idee bună să stăm un pic şi să filtrăm ceea ce vei spune. Acesta este motivul pentru care îl numesc testul Triplului Filtru.

Primul filtru este Adevărul.

Esti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

– Nu, spuse omul. De fapt, doar am auzit despre asta şi…

– În regulă, a spus Socrate.

– Deci nu ştii dacă este adevărat sau nu.

Acum hai să încercăm şi al doilea filtru, filtrul Bunătăţii. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?

– Nu, din contră…

– Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, dar nu eşti sigur că este adevărat.

Totuşi poţi să treci testul, deoarece mai este un filtru: filtrul Utilităţii. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu, îmi va fi de folos?

– Nu, nu chiar.

-Bine, a concluzionat Socrate, daca ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici bun, nici chiar folositor, de ce mai trebuie să-mi spui ceva?

Care este însă oglindă inimii noastre? Simțul duhovnicesc, pe care-l dobândim atunci când avem o conștință bună și îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.
Când sunt cinstit și mă cercetez pe mine însumi, atunci mă văd ca într-o oglindă. Aceasta îmi dă îndrăzneala și dragoste pentru Dumnezeu, dar și încredere. În paralel însă cu oglinda inimii mele, cu conșiința bună, cu trăirile duhovnicești, cu experiența mea duhovnicească, văd ce are în inima lui și altul care este lângă mine. Adică dobândesc harisma discernământului și a străvederii.
Când cineva este afundat în păcat, îi vede pe toți păcătoși și osândește pe toată lumea. Când este răutăcios, viclean, când urăște, atunci suspectează neîncetat de păcate pe ceilalți. Aceasta se întâmplă pentru că propria lui oglindă, care este conștiința lui, este o mare înspumată.
Nu poate să vadă deci nimic altceva la tovarășii săi în afara de umbre. Păcătosul nu poate să-i laude pe ceilalți oameni. „Întreabă-mă pe mine, dacă vrei să știi cine-i cutare”, îți spune el despre cineva. Și este sigur că nu există om care să nu osândească și să și să nu critice pe aproapele său și să nu fie mustrat de conștiință.
Cine vorbește împotriva altei persoane are un suflet demonic.
Când îți spune: „Âsta-i mândru, celălat mânios, altul depravat” înseamnă că el însuși este așa. Și dacă presupunem că acum nu este așa, deoarece legea duhovnicească este în lucrare, va deveni cu siguranță.
În groapa pe care ai săpat-o altuia, vei cădea tu însuți în cele din urmă.
De aici ne dăm sema că omul care scoate pe gură cuvinte de judecată la adresa unei terțe persoane nu e cu putință să aibă nici cea mai mică scânteie de lumină dumnezeiască. Dimpotrivă, este plin de necurăție în suflet. Cel neprihănit, omul curat, nu judecă niciodată pe altul, ci numai pe sine însuși, ca să fie în măsură să urmărească dacă conștiința lui, oglinda inimii sale, este liniștită și diafană.
Așadar, fiindcă persoanele care osândesc, judecă, iscodesc, fac observații, sfătuiesc pe alții au un suflet demonic, NU VĂ ÎNTOVĂRĂȘIȚI NICIODATĂ CU ELE.
Plecați! Spuneți-le: „Iertați-mă, am treabă, nu pot, sunt foarte grăbit!”
Spuneți-le ce vreți, numai plecați, fiindcă acolo se află un demon și este cu siguranță contangios. Din gura celuilalt va intra într-a voastră, ca și gripa. Putem avea încredere numai în gura care grăiește cele bune.
Când am o inimă bună și comuniune cu Dumnezeu, atunci mă bucur, și pot să văd inima celuilalt.
Înțeleg că X este bucuros, în timp ce Y are pe cel viclean într-însul, are gânduri, păcate. Văd chiar și copilăria lui, nașterea lui, toate se văd în oglinda inimii mele. Aceasta este harisma duhovnicească pe care o primește omul curat.- Sfântul ISIHIE
Avem cea mai mare nevoie să ne stăpânim limba cum se cuvine și s-o înfrânăm. Limba e mișcată de inimă: cu ce este plină inima, aceea se și revarsă prin limbă. Pe de altă parte, acel simțământ care se revarsă prin limbă se întărește și se înrădăcinează în inimă. De aceea, limba este unul dintre marii părtași la zămlisirea obiceului nostru mândru.
Simțămintele bune sunt tăcute. Revarsării prin cuvinte caută mai degrabă simțămintele iubitoare de sine, ca să exprime ceea ce ne măgulește iubirea de sine și ne poate pune, ni se pare nouă, în cea mai bună lumină.
Multa vorbire vine, de cele mai multe ori, de la o anumită părere de sine mândră, potrivit căreia închipuindu-ne că suntem multștiutori și că părerea noastră despre lucrul cu pricina este cea mai mulțumitoare, încercăm o nevoie neînfrânată de a ne-o spune și a o întipări și în inimile celorlalți prin belșug de vorbe, cu repetări numeroase, făcându-li-se învățători nepoftiți și visând câteodată să aibă ca ucenici oameni mult mai pricepuți decât ei – și asta atunci când se vorbește despre lucruri care merită cât de cât luare-aminte.
În ce mai mare parte însă, multa vorbire este totuna cu vorbirea deșartă, și atunci nu se găsesc cuvinte pentru a înfățișa pe deplin răul care vine din această proastă obișnuință.
Îndeobște, multa vorbărie deschide porțile sufletului, prin care iese îndată din inimă căldura evlaviei, și cu atât mai mult vorbirea deșartă. Multa vorbire îi abate omului luarea-aminte de la el însuși, și în inimă, care în felul acesta ajunge să nu mai fie păzită, încep să se furișeze obișnuitele învoiri și pofte pătimașe – căteodată cu asemenea izbândă,încât atunci când se termină vorbirea deșartă, în inimă se află deja nu numai însoțirea cu gândul rău, ci și hotărârea de a săvârși patima cu fapta.
Vorbirea deșartă este ușă spre osândire și clevetiri, răspânditoare a veștilor și părerilor mincinoase, semănătoare a neînțelegerilor și vrajbelor.
Vorbirea deșartă înăbușă gustul pentru ostenelile minții și slujește mai totdeauna drept acoperire pentru lipsa unei cunoașteri temeinice.
După multa vorbire, când aburul mulțumirii de sine trece, întotdeauna rămâne un anumit simțământ de tristețe și de rușine. Oare aceasta nu dovedește că sufletul, chiar fără voia sa, se simte atunci furat? – Cuviosul Nicodim Aghioritul

Nimic nu doresc mai fierbinte decât să mă apropii tot mai mult de Tine şi să Te ascult mai cu drag. Sa Te gasesc si sa Te iubesc !

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Sa Te gasesc si sa Te iubesc

  1. Alex zice:

    Esti o minune. Te iubim si iti multumim.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s