În anumite situații, Dumnezeu îngăduie o durere mare


” A fi tu insuti intr-o lume care cauta în mod constant sa te faca altcineva, este cea mai mare realizare. ”Ralph Waldo Emerson

Suntem atât de mici şi totuşi atât de minunaţi în acest univers. Ne dăm atâta importanţă şi căutăm mereu ceva care să ne ducă mai sus, uitând să ne întrebăm ce căutăm de fapt?

Am ajuns să ne înstrăinăm unii de alţii, crezând că suntem separaţi, că e inutil să ne pese de celălalt sau că celălalat nu are cum să fie afectat de acţiunile noastre. Ne-am construit ziduri în jurul fiinţei noastre şi nu lăsăm să se apropie decât pe cine consideră mintea noastră că merită.

Nu deschidem fereastra acestei cetăţi şi nici măcar nu ne gândim oare cum ar fi… cum ar fi dacă am evada din propriul ego pe care l-am construit şi întărit cu atâta perseverenţă în timp?

Cum ar fi dacă ne-am hotărî să renunţăm la tot ce am crezut că reprezintă propriul adevăr? Cum ar fi dacă ne-am da drumul şi am răspunde cu iubire la prostie sau ignoranţă?

Cum ar fi dacă în loc să aşteptăm să primim de la ceilalţi am fi noi cei care dăruim? Cum ar fi dacă nu am mai avea aşteptări ca celălalt să se comporte într-un anumit fel? Şi cum ar fi dacă ne-am privi mai des în ochi, dacă ne-am îngădui să ne simţim unul pe celălalt?

A venit vremea să apelăm la un limbaj universal şi anume limbajul iubirii. Uită-te în jur cu inima şi observă că zâmbetul, îmbrăţişarea nu ţin cont de rasă sau de alte criterii, aşa cum ploaia nu ţine cont de ceea ce atinge în căderea ei.

Când zâmbeşti nu mai contează nici trecutul nici viitorul, nici ce a fost şi nici ce ar putea să fie.

Când îmbrăţişezi, două inimi se ating la nivelul cel mai profund. Nu mai e nevoie de cuvinte.

Când vorbeşti limbajul iubirii îţi dai seama cât de preţios este acest dar numit Viaţă şi cât de norocos eşti că îl trăieşti aici şi acum.

Aminteşte-ţi cine eşti, dă la o parte perdeaua de frică şi ieşi din zidurile reci şi întunecoase pe care ţi le-ai construit în jurul a ceea ce eşti tu cu adevărat.

Numai prin limbajul iubirii vom reuşi să construim ceva cu adevărat valoros, pentru că adevărata valoare e dată întotdeauna din iubire.

Ce poate fi mai valoros decât viaţa? Din ego sau ură nu se naşte nicio formă de viaţă şi nici valoare. În limbajul iubirii colaborezi cu ceilalţi, nu concurezi. În limbajul iubirii laşi lucrurile să curgă, nu le forţezi să se întâmple.

În limbajul iubirii te deschizi şi îţi asumi riscuri, nu te ascunzi în cochilia interioară. În acest limbaj nu arăţi cu degetul spre celălalt pentru că ştii că celelalte patru sunt îndreptate înspre tine.

În limbajul iubirii arătăm mai mult prin fapte şi vorbim mai puţin, doar atunci când avem ceva de spus şi nu doar ca să spunem ceva.

Doar folosind acest limbaj înţelegem cine suntem şi ce avem de făcut pe această planetă pe care o vizităm încă o perioadă, câţiva ani, luni sau poate zile.

Trăieşte fiecare bătaie a inimii tale, pentru că nu ştii niciodată când va fi ultima. Trăieşte-o la unison cu celelalte inimi, altfel ce farmec ar avea viaţa?Căci inima nu cunoaşte decât o singură formă de comunicare- limbajul iubirii.- http://www.ozibuna.net.

” Primul lucru este acela de a te accepta in mod profund pe tine insuti. Fiecare se simte inferior intr-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului ca fiecare este unic. Nu se pune problema superioritatii sau a inferioritatii. Fiecare face parte dintr-o categorie care ii este proprie si din acest lucru nu rezulta nicio comparatie. Si nu pot sa-mi inchipui o fiinta care sa aiba totul in aceasta lume. Unii nu au ezitat sa incerce, dar au esuat lamentabil. Fii doar tu insuti si va fi suficient. ”Osho

Când se află omul față în față cu Dumnezeu? Suntem încredințați că omul ajunge să conștientizeze cel mai profund acest sentiment doar atunci când viața îi este în pericol, fie înaintea unei morți provocate de o boală care îl stinge oarecum lent, fie în timpul unui accident, fie la un cutremur, fie într-o durere mare și fără de sfârșit! Cam în aceste răstimpuri ajunge omul să-și dea seama că undeva Cineva stă la cârma acestei lumi și acestei existențe.
De ce îngăduie Dumnezeu asta pentru unii dintre noi? Greu de răspuns câtă vreme nu avem o relație vie cu El. Nimic din ceea ce se petrece pe lumea acesta nu este întâmplător sau o operă a hazardului, deoarece Dumnezeu guvernează totul. Avem nevoie să înțelegem că, și dacă trăim, și dacă murim, și dacă suferim sau indurăm anumite lucruri, toate se petrec într-o relație directă cu libertatea ce ne-a fost dăruită de Dumnezeu și marea Lui dorință de a face un lucru bun, un lucru mântuitor din orice lucru rău. Părintele Simeon Kraiopoulos ne povestește când: Suferința ne aduce față în față cu Dumnezeu!
„Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua și noaptea am strigat înaintea Ta. Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești Mântuitorul meu!”
Psalmistul crede că Domnul este Mântuitorul în general, și mântuirea lui în particular. Desigur, în continuare, această credință parcă se pierde, dar psalmul începe cu această încredințare că Dumnezeu este mântuirea lui, și este lucrul cel mai important.
Nu știu cât suferă astăzi bolnavii care pătimesc de boli grele, nevindecabile. Acum, știința medicinei îl ușurează suficient pe bolnav, pe cel căzut, oricât de grea ar fi boala. În vechime însă, când medicina nu făcuse atâtea progrese, existau situații înfricoșătoare.
Îmi amintesc nu de unul, ci de doi, trei, cinci bolnavi care trăiau fără nici o nădejde. Nu doar fără speranța că vor fi vindecați – oricum venea moartea – ci și fără nădejdea ușurării. Erau bolnavi care aveau dureri insuportabile până într-acolo încât înnebuneau, iar oamenii nu puteau să-i ușureze, chiar dacă se străduiau cu pseudocalmante să-i aline. Am în minte pe cineva aflat în boală grea. Avea o suferință care nu înceta cu nimic. Și săracul, mai ales serile – pentru că seara simte cineva mai mult durerea – ca să mângăie, ca să găsească o cale de ieșire, cânta. Și mărturiseau cei mai mari și auzeam și noi cei mici, că acela cântă de prea multă durere.
În anumite situații, Dumnezeu îngăduie o durere mare, insuportabilă, nesfârșită, fără nădejde, nu doar fără speranța vindecării, ci și fără nădejdea ușurării, așa cum am spus. Și în vechime ca și astăzi, de multe ori știința este limitată, „are mâinile legate” și bolnavul suferă, așa cum rânduiește și hotărește Dumnezeu.

Dumnezeu rânduiește dar mai greu este pentru noi să înțelegem iubitoarele Lui judecăți cu fiecare „fiu” în parte.
Uneori suntem atât de răzvrătiți ptr că cineva apropiat nouă, moare, și suntem de-a dreptul revoltați că Dumnezeu a hotărât acest lucru ptr persoana respectivă, dar nu știm, sau nu vrem să știm, sau nu înțelegem, că momentul ales de Dumnezeu este cel mai prielnic acelui om. Cu siguranță nu privim lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu și nu întrevedem judecata Lui, nici ce a văzut El bine într-un lucru atât de dureros nouă celor „limitați”.Sfinții sunt aceia care reușind să se unească cu Dumnezeu, înțeleg „limbajul” Lui, înțeleg pronia Lui, înțeleg iubirea Lui ! Ajută-ne Doamne să ne unim cu tine! http://www.catehetica.ro

Iisus: „Eu sunt ușa. De va intra cineva prin Mine se va mântui”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s