Numai iubirea poate sa construiasca un pod de lumina

Traducere Bridge Of Light- Pink

Podul de lumina

Cand crezi ca speranta
S-a pierdut
Si nu-ti ramane decat
Sa te dai batut,
Cand melancolia se transforma in durere,
Increderea s-a pierdut,
Atunci mi se pare ca nu nu o sa ma mai pot
intoarce vreodata din locul acesta

Uneori nu exista o explicatie evidenta
De ce cele mai sfinte stele pot simti pulsatiile cele mai puternice

Asta se intampla atunci cand poti sa construiesti un pod de lumina,
Asta face ca raul sa se transforme in bine,
Asta se intampla cand nu poti sa abandonezi lupta

Asta se intmpla cand iubirea face din noapte zi,
Asta se intampla cand singuratatea dispare,
de aceea trebuie sa fii puternic diseara,
numai iubirea poate sa construiasca un pod de lumina

Cand picioarele iti sunt de piatra
Si esti convins ca esti singur-cuc
Priveste stelele in loc de intuneric
Ai sa vezi ca inima ta straluceste ca soarele

Sa nu lasam mania sa ne piarda
Si dorinta de a fi corect costa mult prea mult

Asta se intampla atunci cand poti sa construiesti un pod de lumina,
Asta face ca raul sa se transforme in bine,
Asta se intampla cand nu poti sa abandonezi lupta

Asta se intmpla cand iubirea face din noapte zi,
Asta se intampla cand singuratatea dispare,
de aceea trebuie sa fii puternic diseara,
numai iubirea poate sa construiasca un pod de lumina

Respira adanc, cu toata fiinta,
Dar nuuita sa lasi dragostea sa se intoarca

Asta se intampla atunci cand poti sa construiesti un pod de lumina,
Asta face ca raul sa se transforme in bine,
Asta se intampla cand nu poti sa abandonezi lupta

Asta se intmpla cand iubirea face din noapte zi,
Asta se intampla cand singuratatea dispare,
de aceea trebuie sa fii puternic diseara,
numai iubirea poate sa construiasca un pod de lumina
Numai iubirea poate sa construiasca un pod de lumina…

“Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc. Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul – priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi. Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este, nu ce e numit.”- Seneca

Astăzi dimineaţă, mergând în jur de oră 8-9 pe stradă, m-am uitat bine în jur. Aveam şi eu o direcţie dar nu mă grăbeam pentru că am vrut să savurez călătoria.

Treceau maşini în viteză, frânând uneori, tăind calea altei maşini alteori, trecând aproape peste pietonii de pe zebra ca să ajungă la timp, undeva. Grabă, nervi, sperieturi, furie.

Şi m-am întrebat: „Oare în viaţa noastră ne grăbim să ajungem? Oare, în viaţa noastră nu am întârziat deja foarte mult? Ne grăbim vreodată să trăim fericiţi şi împliniţi? Sau am făcut un compromis cu viaţă că, de data asta, doar să supravieţuim? ”

Ne luăm costumul de pe umeraş şi ni se pare că avem o identitate. Ni se pare că ne împământenim odată cu pantofii, cu poşeta, cu funcţia noastră. Când am reuşit să ne împărţim viaţa atât de clar între serviciu şi restul timpului? Când a devenit atât de important să câştigăm, să ajungem la un serviciu, încălcându-ne umanitatea? Când am devenit două personaje, cel care merge la serviciu cu toate frustrarea, grabă, nervii, sila, compromisul şi cel care în timpul liber donează 2 euro prin sms pentru o cauză nobilă, plantează un copac, se bucura de o floare, de cei dragi s.a.m.d.? Când a avut loc această negociere la care noi am ales să fim cel care munceşte, cea care are o funcţie, o responsabilitate faţă de un sistem, de o organizaţie, şi nu faţă de sine?

Tot astăzi, trecând pe lângă o bancă prin parc, un cerşetor tocmai de trezise. Dormise pe bancă. S-a pipăit ca şi cum a vrut să controleze dacă supravieţuise nopţii. S-a scuturat şi s-a ridicat cu un surâs pe faţă. A fost singura persoană pe care am văzut-o că zâmbea în toată călătoriră mea de 30 de minute printre maşini scumpe, oameni bine îmbrăcaţi, la modă, clădiri impozante şi cochete. Şi nu am putut să mă întreb: „Cine este mai fericit? Acest cerşetor care supravieţuieşte fiecărei zile şi nopţi sau noi, care trăim confortabil înconjuraţi de lucruri, dar am uitat să zâmbim când ne trezim dimineaţa? Când am uitat să mulţumim pentru o nouă zi? Când am confundat prima dată bucuria cu posesia, fericirea cu poza dintr-o vacanţă scumpă, umanitatea cu manipularea, zâmbetul cu complezenţa?”

Suntem înconjuraţi de false valori, uitând că cea mai mare valoare suntem noi, goi-goluti! Că fără viaţă care curge prin venele noastre şi peste tot în natură, toate bunurile şi lucrurile nu ar avea rost. Că supravieţuirea nu-l onorează pe om, chiar dacă asta înseamnă să supravieţuieşti înconjurat de funcţii şi averi. Trăim în frică să pierdem această supravieţuire luxoasă, şi, de multe ori, începem să trăim doar când viaţa ni le ia înapoi.

Mulţi din cei cu care lucrez pe consiliere privată ajung la mine după câte o pierdere: moartea cuiva drag, divorţ, serviciu, sănătate, relaţie cu copiii, cu părinţii, neîncredere în sine… Vin confuzi şi cu viaţa fără vlagă la picioarele lor. Şi, după ce lucrăm împreună, îşi dau seama că exact asta a vrut viaţa să le arate: că ea se stinge cu fiecare zi când o trăim fără strălucire şi în compromis. Doar de asta aveau nevoie: să se oprească o clipă să conştientizeze ce fac.

După ce se dezgolesc de frică şi ataşament, de jenă socială, ştii ce spun? „Fără întâmplarea asta nu aş fi conştientizat niciodată cât de mult mă minţeam eu pe mine. Cum îmi consumam zilele fără să mă bucur de ele. Într-un mod ciudat, acum mă bucur că s-a întâmplat aşa. Mă simt mai viu/vie că niciodată şi mai puternic/a. Acum simt că fac parte din propria mea viaţă.”

Eu consider că aceasta este cea mai mare formă de libertate: de a da viaţa vieţii tale, nu de a plăti cu viaţa lucruri fără viaţă!- ozibuna.net

De curand, a plecat din viata mea socrul meu. Fost lup de mare, un barbat inalt si frumos, de fiecare data cand ma vedeam cu el avea o tolba de povestiri despre cum a trecut prin musoni, cum se incarca corect un vas de mare tonaj, cum a fost anuntat cand era in la Capul Bunei Sperante, prin telex ca a venit pe lume fiica sa, Camelia, pe care ar fi vrut sa o cheme Speranta, etc.
Relatia cu el nu a fost tocmai buna la inceput. Cum se spune in ultima vreme, nu aveam “chimie” cu el. Ii gaseam tot felul de cusururi, ca vorbeste prea mult, ca nu stiu ce si nu stiu cum. Insa, usor-usor, am inceput sa observ bunele sale intentii si modul sau de a fi, ce depasea limitele-mi pitice de acceptare. Asa ca am inceput sa il iau asa cum este.
Si tot asa, tot asa, dupa 6 ani de cand l-am cunoscut si a aparut in viata mea, iata-l tragand la pat. Mai mult decat de orice, sufletul sau striga in aceasta perioada dupa afectiune. Nu mai departe de acum cateva saptamani:
Aseara am fost intr-un scurt metraj.
Socrul meu fara sa se mai poata misca, fara sa mai poata vorbi, doar privind din cand in cand. Doar piele si os. Nu isi mai putea strange degetele suficient si doar isi arunca cu ultimele puteri mana pentru a-si face cruce.
Preotul, degajat, sigur pe el, tanar, cu multa bucurie: “sa il ajutam pe fratele Constantin”. Nu impasibil, dar ferm, cu o credinta de parca il vedea cum trece dincolo, pe taramul nevazut.
Soacra mea, cu lacrimi in ochi si lumanarea in mana, incercand sa ii intuiasca ultimele dorinte. Ultima sa dorinta este doar sa moara. Ne-o mai spune doar cu privirea vindecata de orice alta dorinte si cu postura chircita, parca de bebelus ce sta sa se nasca in oceanul nefiintei.
Si eu, cu lingura pe care arde tamaia data de preot, raspunzand cu “Amin” la fiecare ghiont. Uimit ca inca mai traieste, dupa 9 zile in care nu a mancat si nu a baut apa. Magic, trist, inaltator, feeric, profund, complet, revelator. Dar un sac plin cu adjective nu poate sugera macar intelegerea daruita de 5 minute langa un muribund.
Paradoxul este ca iar o sa uit si iar ma voi avanta in goana dupa diverse jucarii, de parca as trai vesnic aici.
Cea mai mare iluzie a vietii este insasi viata.
In acea perioada am constientizat cu o viteza uimitoare ca fara acest om, intreaga mea viata ar fi fost alta. Mult mai stearpa. Ca, prin acest om a aparut in viata mea cea mai minunata femeie, cei mai vii si bucurosi copii. Ca existenta lui, cu bune si rele, indiferent de interpretarea mea, a constituit una dintre principalele cauze pentru care am o viata atat de minunata acum. Ca totul, dar absolut totul in viata mea ar fi total altfel daca el nu ar fi fost asa cum a fost. Daca el nu ar fi fost.
Brusc, socrul meu a devenit important. Mult mai important. Infinit de important. A redevenit veriga prin care eu am acces la o intelegere fabuloasa, la o viata minunata, plina de iubirea atator oameni frumosi.
Astfel, am ajuns, intr-un final, sa inteleg ca totul este important. Fiecare om este important. Asa cum o masina nu poate functiona fara un mic surubel, organismul nostru nu poate functiona cu durerea unei mici masele, nici noi nu putem functiona fara TOTI oamenii din jurul nostru, buni sau rai, toti suntem ca niste mici rotite ce fac tot spectacolul vietii sa se desfasoare. Si, daca iti ridici perspectiva, poti observa cum si plecarea unui om produce efecte care, la randul lor, produce altele si tot asa, viata curge perfect si lin, ca un rau ce se varsa in oceanul nefiintei.
Ultima seara a fost cea in care m-am lamurit. Tibetanii au mare dreptate. Asa cum dormim, cum facem dragoste, cum meditam, la fel si murim. Inconstienti. Sau constienti.
Dupa 11 zile in care nu a mancat sau baut apa, dupa 4 zile in care nu mai vorbea, a inceput sa-mi sopteasca
“- Valentin, nu mai pot!
– Dati-va drumul, abandonati-va. Spuneti rugaciunea inimii si dati-va drumul. – Da, Valentin, dar nu pot.
Ma roaga sa ii indrept picioarele-i ce erau mult mai subtiri decat manutele nepotilor sai.
Apoi imi ia mana intr-a sa:
– Uite, Valentin. Pune mana.
Imi pune mana in zona buricului. Energia-i Kundalini i se zbatea teribil. Sufletul sau se pregatea sa iasa.
– Dati-va drumul, mergeti. Dumnezeu v-a creat. Toata viata asta a fost un joc. Nu va mai judecati. Nu va fie teama. Nu mai este nimic de facut. Doar sa va abandonati.
– Da, Valentin. Da-mi mana.
Imi ia mana intr-a sa, cu o ultima fortare. Ma priveste cu ochii sai, in care luminile aproape ca s-au stins.
Il sarut pe frunte cu mai multa dragoste decat am simtit vreodata pentru el. Cu toata dragostea mea. Cu dragostea finitului ce intelege ca izvoraste din si catre infinit. Cu o stranie bucurie ca a asistat la aceasta mareata nastere.
Dupa cateva ore, am fost informat ca a reusit sa zboare dincolo.

In acea dimineata imi intrebam forul interior daca ii este bine. Un sampon “Clear” imi apare brusc, in fata. Zambesc. Si, ce va fi cu el? O sacosa agatata in baie parca imi face cu ochiul cu printul sau colorat: “Next Film Festival”.
Cum ii este acum? Nadajduiesc ca asa.
Iti multumesc, suflet drag. Iarta-ma ca nu am inteles cat esti de important, mai demult. Iti multumesc ca mi-ai permis, stand la capataiul tau, sa inteleg si sa pretuiesc mai mult viata.
Iti multumesc ca m-ai invatat ca ma comport ca un nemuritor. Iti multumesc ca m-ai eliberat din capcana iluziei ca am tot timpul din lume. Iti multumesc ca mi-ai dat acces la libertatea de a face cele mai frumoase lucruri din viata mea, pentru ca, la final, oricum si eu voi pleca dupa tine.- http://noulpamant.ro

” A fi tu insuti intr-o lume care cauta în mod constant sa te faca altcineva, este cea mai mare realizare. ”Ralph Waldo Emerson

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Numai iubirea poate sa construiasca un pod de lumina

  1. Pingback: Pod de lumină | innerspacejournal

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s