Dumnezeu nu lasă pe copilul Lui să ducă lipsă

„Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.“

De la începutul lucrării de mântuire adusă de Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl, prin Jertfa lui Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, lucrarea făcută de Dumnezeu-Duhul Sfânt a dat în slujba Bisericii Sale felurite daruri duhovniceşti.Toate aceste daruri erau date Bisericii. Adică pentru toate sufletele chemate şi alese a face parte din Trupul Său duhovnicesc, spre zidirea lor, spre mângâierea, creşterea şi desăvârşirea lor în credinţă şi vieţuire spre mântuirea finală.În trei locuri din Sfânta Scriptură se vorbeşte deosebit de limpede despre aceste daruri date unora dintre fiii Bisericii, dar pentru folosul tuturor celorlalţi.
Aici – în locul de la Romani  – sunt arătate numai şapte astfel de daruri şi anume: darul profeţiei, al slujirii, al învăţării altora, al îmbărbătării, al binefacerii, al cârmuirii şi al milosteniei.La I Corinteni , sunt enumerate nouă daruri duhovniceşti şi anume: al înţelepciunii, al cunoştinţei, al credinţei, al vindecărilor, al minunilor, al profeţiei, al deosebirii duhurilor, al feluritelor limbi şi al tălmăcirii limbilor. La Efeseni , sunt enumerate alte daruri date oamenilor, fiecăruia însă după măsura darului lui Hristos… toate pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Până ce vom ajunge cu toţii la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos… Neclătinaţi de nimic… Ci statornici pe vecie în El…Potrivit bogăţiei Harului Dumnezeiesc, aceste daruri sunt nelimitate atât în numărul, cât şi în mărimea lor… Toate acestea fiind date în dar de către El tuturor alor Săi, în vederea zidirii tuturor alor Săi.Nimeni nu trebuie deci să se laude cu darul primit, fiindcă la baza acordării darului nu se avea în vedere nici un merit personal al celui căruia îi era dat. Tot meritul era al Celui Care făcea darul.Cel care primise darul trebuia să fie convins că el n-are nici un merit şi deci nu are a-şi pretinde nici un drept personal, nici o laudă pentru asta. Domnul Iisus poruncise: în dar aţi primit, în dar să daţi . Şi, de asemeni, este scris: …şi, dacă l-ai primit, de ce te lauzi, ca şi cum… ar fi de la tine?
Câtă vreme lucrarea Duhului Sfânt era vie în viaţa şi în mijlocul primilor creştini, aceste minunate daruri ale Duhului Sfânt erau văzute, auzite şi simţite pretutindeni, iar minunata lor lucrare, plină de armonie şi de putere, se arăta peste tot, în tot felul de roade duhovniceşti, făcând ca Biserica cea vie şi scumpă a Domnului să crească mereu în număr, în frumuseţe, în întindere şi în orice binecuvântare.
Cu câtă bucurie era gata dragostea Duhului Sfânt să împartă belşugul darurile sale tuturor celor preaiubiţi ai Săi, când şi cei care primeau vreun dar duhovnicesc şi cei pentru care era dat acest dar ştiau să-l primească şi să-l dea numai spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul şi bucuria sufletelor preaiubite de El.
De nici un astfel de dar n-au dus lipsă fraţii noştri preaiubiţi din acele fericite vremuri şi adunări ale dragostei dintâi.Dovadă sunt roadele minunate ale acelor creştini de aur: hărnicia lor în vestirea Evangheliei până la marginile pământului… armonia şi unitatea dintre ei… răbdarea oricăror suferinţe pentru numele Domnului… păstrarea curată a învăţăturii şi a credinţei, de-a lungul tuturor încercărilor şi veacurilor prin care au trecut…
O, ce bine ar fi fost dacă şi mai târziu – şi până în zilele noastre – acei cărora harul lui Hristos le-a dat vreun dar pentru Lucrarea Sa ar fi rămas în smerenie şi în ascultare de El şi de fraţi!…Ce bine ar fi fost dacă cei mai mulţi n-ar fi socotit darul primit ca un merit al lor şi n-ar fi căutat laude pentru dar. Şi, cu el, foloasele pământeşti şi câştigurile mârşave!Ce bine ar fi fost dacă nici unii nu s-ar fi îngâmfat din pricina acelor daruri, care nu pentru asta li se dăduseră; dacă n-ar fi făcut tulburări şi dezbinare în urma importanţei ce li s-a dat din pricina acestui dar, fiindcă nu pentru dărâmare, ci pentru zidirea Lucrării Domnului li se dăduse. Şi nu pentru dezbinare, ci pentru unitate.
Acum, când va veni Domnul darurilor şi va vedea lucrarea pe care au făcut-o cu darurile Sale cei cărora El le dăduse aceste daruri, ce le va face El acelora care, în loc să facă binele cu ele, au făcut răul?Nu te gândeşti, oare, niciodată la aceasta, tu, cel care ai primit de la Dumnezeu darul vorbirii, darul cântării, darul înţelepciunii, darul avuţiei, darul puterii?…
Darul primit şi folosit rău poate fi şi luat. Nu am văzut noi, oare, că, dacă omul îl foloseşte rău, Duhul Sfânt Îşi retrage participarea Sa de la lucrarea acelui om cu darul primit?Ba da, am văzut şi poate vedea aceasta oricine are darul deosebirii duhurilor şi al roadelor lor!
Şi iată cum se întâmplă asta:
La început, Duhul Domnului participă la darul omului cu fiorul Său, cu căldura Sa, cu puterea şi binecuvântările Sale, dar numai atâta vreme cât omul rămâne în unitatea frăţească şi în umblarea smerită şi curată…Însă, îndată ce omul începe să se îngâmfe, să se îngraşe, să se încreadă în sine, să se laude şi să-şi caute folosul său, dispreţuind pe fraţi şi neascultându-i, Duhul Sfânt începe să-Şi retragă participarea Sa din lucrarea omului aceluia… Iar omul rămâne singur, fără Duhul.El mai lucrează încă şi fără Duhul Domnului, fiindcă este ambiţios şi încăpăţânat… Dar aceste lucrări ale lui se cunosc de departe. Sunt veştede, sunt reci, sunt fără căldură şi viaţă. Fără tremurul sufletesc de altădată…
Vorbirile unui astfel de om sunt forţate, uscate, plictisitoare.Cântările lui sunt artificiale, obositoare, moarte. Abia aştepţi să se termine şi, după ce le-ai auzit o dată, nu doreşti să le mai asculţi. Ca un ziar lumesc, pe care, după ce l-ai citit o dată, îl arunci şi nu mai doreşti să pierzi timpul cu el.
Aşa este cu tot ce nu mai are participarea Duhului Sfânt… Toţi văd asta, numai ambiţiosul om se face că n-o vede. Şi, pentru că nu se poate smeri să-şi recunoască starea şi să se întoarcă iarăşi, el continuă să-şi folosească tehnica sa, partea sa pe care a deprins-o, nepăsându-i de nimic altceva.Iar cei căzuţi în ispita pierzării se iau după el, îl încurajează şi se hrănesc cu artificiile lui. Până ce ajung şi ei aşa ca el. Şi apoi, împreună cu el, în aceeaşi osândă .Traian Dorz – Hristos – Puterea Apostoliei

Duhul Sfânt are de făcut o mare lucrare în cei răscumpăraţi prin sângele Mielului. Lucrarea Lui este să ne sfinţească tot mai mult , pentru ca să ajungem să fim în viaţa şi în purtarea noastră, aşa cum a fost Domnul Iisus Hristos şi cum ar fi El, dacă ar fi în locul nostru. Suntem rânduiţi „să fim asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi“ . Această lucrare vrea s-o ducă la desăvârşire Duhul Sfânt în orice copil al lui Dumnezeu.

Cine stă în credinţă, este gata să se supună lui Dumnezeu. Dar nu poate să facă acest lucru decât numai dacă se predă în totul călăuzirii Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ia în stăpânire viaţa care I s-a predat, ca s-o sfinţească. Lucrarea Lui este o lucrare minunată, tainică, şi totuşi bine arătată în afară prin viaţa de sfinţenie. Ceea ce face El, nu se poate face nici prin puterea voinţei, nici prin tot felul de sforţări ale trupului, nici prin încordarea puterilor sufleteşti, nici prin carte sau cultură, nici prin educaţie. Sculptorul Dumnezeiesc, căci aşa am putea să numim pe Duhul Sfânt, ciopleşte mereu la blocurile de piatră, care sunt aceia care s-au predat Lui, ca să scoată din ei – sufleteşte vorbind – chipuri asemenea Domnului Iisus. Chiar dacă această cioplire este dureroasă adeseori, tot El o uşurează, pentru că ne dă puterea să-I fim supuşi . Ca un copil supus şi ascultător, aşa se lasă cel credincios în seama Duhului. Rugăciunea lui este: Doamne, descopere în mine tot ce este necurat şi arde cu văpaia Ta! Chiar dacă acest lucru mi-ar aduce dureri, ştiu bine că după durere vine bucurie. Ştiu că Tu vrei să faci din mine un om nou, care să trăiască în lumina Ta.

Cine stă în credinţă nu numai că se pleacă în faţa Duhului Sfânt şi-I este supus, dar chiar simte nevoia să fie plin de Duhul Sfânt. Inima lui însetează şi flămânzeşte după viaţa din plin. După cum viaţa trupului se ţine cu hrană din pământ, tot aşa viaţa duhului se ţine cu hrană din Dumnezeu. De aceea, credinciosul păşeşte spre tronul harului ca unul care însetează după plinătatea Duhului; iar Dumnezeu nu lasă pe copilul Lui să ducă lipsă, ci îi dă din plin apa vieţii şi daruri duhovniceşti, care îl umplu şi îl pătrund.

Înţelegi tu ce-ţi grăiesc eu aici? Vrei tu ca Duhul Sfânt să te prefacă şi pe tine într-un chip asemănător cu al Domnului Iisus? Sau te împotriveşti îndemnurilor şi lucrării Lui? Însetezi tu după plinătatea Duhului Sfânt? – Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2) – http://www.oasteadomnului.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s