Cand omul din tine tace

Sunt trei caracteristici pe care Logosul central (Dumnezeu) le are omnipotenţa, omniscienţa şi omniprezenţa. Deci dacă Tatăl Ceresc cel care ne-a creat pe noi este omnipotenţa, omiprezenţa, omniscienţa … copii Lui cum sunt? La fel, sunteți de acord cu mine că suntem la fel? Numai că noi nu manifestăm acestea… De ce? Pentru că noi nu ne dăm voie să traim, nu ne dăm voie să fim şi am să vă spun şi de ce, pentru a putea rezista într-o societate în care sunt impuse foarte multe frici trebuie sa-ţi pui măşti… azi o mască… mâine alta, mă duc la un interviu şi îmi scot masca cea mai viu colorată şi cea mai frumoasă pentru a fi acceptat. Poimâine mă trezesc într-o relaţie cu cineva şi pentru a fi acceptat mă transform doar pentru a fi acceptat. Fiind mereu cu aceste măşti care sunt rolurile sociale pe care le avem uităm să fim esenţă. Uităm că de fapt în spatele tuturor acestor măşti este un păpuşar, cel care manevrează aceste măşti, de cele mai multe ori ne confundăm sau ne îngheţăm – rămânem ancoraţi în exterior, materie şi uităm să mai revenim în interiorul nostru.-  Psiholog Niculina Gheorghiţă

Dumnezeu ne-a trimis să avem ca misiune să îi ajutăm pe cei din jurul nostru, este adevărat Dumnezeu ne-a trimis pe Pământ să descoperim şi să manifestăm partea Divină din noi, nici un om nu este rău vreodată, nici un om nu este altfel decât aşa cum este, nu există oameni răi, există oameni care sunt în suferinţă, adică dacă a experimentat suferinţa 20-30 de ani normal că în interiorul lui este… de fapt el nu mai este, interiorul lui este acoperit de toată această suferinţă şi nu scoate la suprafaţă acele caracteristici pe care logosul central le are.

Diferenţa dintre suflet şi spirit este că sufletul este secretara spiritului, este cel care înregistrează toate experienţele pe care le avem, deci spritul este cel din spatele sufletului, este cel care a intrat într-un trup şi se manifestă şi traduce printr-o minte, deci experienţa noastră este să trăim, să fim în starea de “eu sunt”. Starea de “eu sunt” o manifeşti atunci când eşti impecabil cu tine, când eşti cinstit cu tine, când nu-ţi calci pe suflet pentru a fi pe placul cuiva, acesta este un lucru pe care-l învăţăm, pe care-l experimentăm şi pe care-l trăim unii mai devreme sau mai târziu ceea ce este important este că atunci când te trezeşti să conştientizezi cine eşti de fapt? Când te trezeşti şi ştii cine eşti de fapt nu mai poţi fi manipulat pentru că tu nu eşti un corp, nu eşti o profesie şi nu eşti o minte, în schimb tu poţi să manifești în permanenţă acea parte divină din tine lucrând cu mintea ta. Mintea noastră este traductorul spiritului, dacă tu nu ţi-ai pregatit mintea degeaba îţi spune spiritul că eşti omnipotent şi poţi orice pentru că mintea ta care a crescut cu foarte multe frici va spune “aşa ceva nu se poate”. Ce vreau să vă spun este că: de noi depinde să deschidem această portiţă pentru a ne manifesta Sinele Divin sau Spiritul din noi. Nu o să te ajute nimeni din exterior decât în momentul în care tu faci un pas. Dacă vă aduceţi aminte sau dacă aţi vizualizat este o icoană undeva într-o biserică în care Iisus este în faţa unei uşi iar uşa aceea nu are clanţă şi Iisus bate la acea uşă dar retineţi nu are clanţă spre el. Întrebând un preot de ce este această icoană reprezentată aşa a răspuns că Iisus nu are clanţă spre el pentru că noi din interior trebuie să dăm dumul la lumină să se manifeste. Deci clanţa este numai spre interiorul nostru la fel şi cu partea mai puţin bună. O să spunem de ce mi se întâmplă atâtea suferinţe? Pentru că tu ai dat drumul la uşă şi ele au intrat, deci noi dăm drumul şi la partea bună, constructivă şi la partea mai puţin bună.

De altfel la nivelul divinităţii nu există bine sau rău ci există un “eu sunt” sau starea lui ”a fi”. Uitați-vă la un copac, credeţi că are vreo așteptare? Sau se gândeşte că la umbra lui să se aşeze numai bărbaţi sau numai femei, sau numai oameni îmbrăcaţi în roşu? Nu. Nu are astfel de aşteptări. De aceea este nemuritor, nemurire conţinută în sămânţa lui. Eu îl vizualizez pe Dumnezeu ca un soare care lumineză pe toată lumea, toate casele, toată planeta, iar în momentul în care deschizi geamul acea lumină a soarelui va intra în casa ta. Dacă tu ai tras obloanele, lumina nu intră. Aşa este Dumnezeu.

El este iubire iar în momentul în care ai lăsat uşa deschisă iubirea a intrat în interior, de aceea la Dumnezeu nu este bine sau rău, frumos sau urât. Polaritatea este valabilă doar pentru electricitate nu şi pentru experienţele pe care le trăim. În schimb din fiecare experienţă o interpretăm ca fiind constructivă sau distructivă în funcţie de programele minţii noastre şi de experienţele din trecut. Dacă în aparenţă se întâmplă ceva rău spui – vai ce rău mi s-a întâmplat – accesezi suferinţa şi rămâi în fluxul de conştiinţă care îţi aduce suferinţă. În momentul în care tu eşti un spirit şi eşti stapânul tău şi stăpânul acestui angrenaj de minte şi trup decizi că: “eu acum vreau să mă simt bine” şi astfel printr-un gând îmi pot schimba starea. Poate știţi că în spatele unei emoţii este un gând. Nu te apucă o stare de nervozitate, de supărare sau de bine decât dacă este un gând care a declanşat acea stare, niciodată invers. De aceea puteţi intra în contact cu voi punându-vă două întrebări Ce gândesc eu acum? În momentul în care te afli într-o anumită situaţie observă-te şi răspunde la întrebarea “Ce gîndesc eu acum?”. Iar a doua întrebare la care este bine să-ţi răspunzi este “Ce simt eu acum?” Punându-ţi aceste două întrebări intri în contact cu tine şi te observi, nu mai faci lucrurile automat, nu le mai faci pentru că aşa trebuie sau că aşa scrie undeva când auzi cuvântul trebuie întrebaţi-vă oare chiar vreau să fac ceea ce trebuie?

În partea aceasta de Spirit, nu există trebuie ci doar vreau, pentru că în momentul în care vrei începi să trăieşti acel lucru, începi să experimentezi să fii în prezent. În momentul în care trebuie faci doar că cineva din exterior vrea sau îţi spune. Când spui “VREAU” simţi ca o energie care intră în tine, când spui “trebuie” faci împins de la spate şi parcă ceva te secătuieşte de energie. Aşadar de fiecare dată când sunteţi puşi în faţa unei experienţe întreabă-te: Vreau eu să experimentez asta? Pentru că doar aşa vei fi impecabil cu tine…Sunt foarte mulţi oameni care trăiesc în prezent pentru că știu cine sunt. Misiunea noastră pe Pământ este de a manifesta necunoscutul din noi sau pe Dumnezeu din noi. Mereu aud această întrebare Cine a fost la Dumnezeu şi cine ştie cum e El? Nimeni nu poate să spună lucrurile acestea decât experienţele tale, dacă tu ai trăit cu tine şi esti mulţumit şi eşti mereu în contact cu esenţa divină din tine, este clar că ai fost în şi cu Dumnezeu în Spiritul tău şi cu tine în Prezent. Suferim pentru că trăim în trecut sau în viitor de aceea apare suferinţă. Şi pentru că o trăire o comparăm cu alta pe care am avut-o cândva. Vi s-a întâmplat să fiţi conştienţi de asta? Sau vi s-a întâmplat să realizaţi că vă induceţi singuri aceste stări de nemulţumire, sau de vinovăţie, sau de supărare? Spunea un maestru că “Unde este mintea noastră acolo suntem şi noi” chiar dacă în corpul fizic ești aici, tu de fapt ești la 500 de km depărtare sau undeva în trecut. În aceste călătorii în timp noi pierdem foarte multă energie. Acesta este unul dintre motivele pentru care suntem foarte obosiţi. În mod normal noi avem toată energia de care avem nevoie pentru a ne manifesta sau pentru a trăi o zi plină de experienţe. Dar pentru că facem baleierea acesta ba în trecut, ba în prezent sau cu atât mai rău în viitor ne scurgem singuri de energie şi ne consumăm. Şi trecutul şi viitorul nu există. Trecutul a fost nu mai putem să schimbăm nimic la el iar viitorul se schimbă în fiecare clipă. Pentru că acum dacă am luat un gând şi l-am îngheţat, ce înseamnă asta ? Noi trăim într-un flux de conştiinţă iar gândul este un moment îngheţat de conştiinţă. În momentul în care ai îngheţat acel gând, a intrat în câmpurile tale, în interiorul tău prin concentrare şi astfel face parte din tine. Când ai făcut asta ai influenţat viitorul. Deci când o să ajungeţi să auziţi pe cineva că spune ştii că pe 21 decembrie la ora X se întâmpla ceva să staţi foarte relaxaţi pentru că nu se va întâmpla nimic în ziua aceea pentru că viitorul se schimbă în fiecare clipă. Aşa că dragii mei când auziţi o prezicere de aceasta cu dată şi cu o oră fixă nu intraţi în panică şi în frici pentru că aşa ceva nu se poate întâmpla. De fapt prin fiecare gând al fiecărui om noi schimbăm viitorul, noi schimbăm realitatea, suntem singurii responsabili de ce ni se întâmplă. Dacă tu trăieşti cu frica că: dacă sunt undeva mi se întâmplă ceva, atragi acea realitate în viaţa ta, pe când dacă repeţi în minte “Eu sunt dintotdeauna în siguranţă orinde aş fi” şi crezi în ceea ce spui, sigur oriunde ai fi nu se va întâmpla nimic “rău”.

Creierul nostru este ca un biocompiuter care funcţioneză după nişte programe, deci dacă tu ai implementate nişte programe în calculator, când deschizi calculatorul el intră din start pe programele deja implementate şi active. Ce ai de făcut conşient acum, este să schimbi programele aşa cum vrei tu. Pentru asta este nevoie de foarte multă observare a ta ca persoană, ca om, ca manifestare, ca comportament, cum trăieşti în interiorul tău cât de frustrat sau de mulţumit eşti. Făcând lucrurile acestea începi să te cunoşti şi să dai la o parte tot balastru pe care-l ai şi toate programele cu care ai trăit până la momentul observării. Când ai făcut lucru acesta de fapt tu te-ai trezit şi ai făcut contactul cu spiritual tău Divin. Acesta este un lucru extraordinar şi este un salt cuantic important. Spor la lucru cu voi şi nu uitaţi toată puterea se află în interiorul vostru. Cu drag
Cine suntem noi de fapt? – fragment din conferinţa de pe 25.11.2012- http://holisterapi.wordpress.com
„Cand omul din tine tace, vorbeste Dumnezeu” (proverb hindus).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cand omul din tine tace

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s