Tu cu tine

O sa incep cu o afirmatie: Ceea ce tu nu faci pentru tine nu va face nimeni altcineva pentru tine, pur si simplu va ramane nefacut.

Intelegi asta? Daca intelegi asta atunci ai o sansa reala de a face ceva pentru tine. E uimitor cum asteptam de la altii sa ne placa, sa ne aprecieze, sa ne iubeasca, sa ne respecte, sa ne rasfete, sa si sa si sa… dar de la noi nu asteptam nimic din aceste lucruri. Vrem sa primim intai si dupa sa dam. Toti vrem asta. De ce? De frica ca daca dai in exterior ceva e posibil sa ramai sarac pentru ca nu ti se va intoarce. Si toti suntem asa preocupati de frica asta incat uitam sa vedem ca si daca am scapa de frica asta am avea o mare problema: noi chiar nu avem nimic de dat!!! NIMIC!!! Ce ai construit tu pe interior ce poti da? Frustrari? Frici? Durere? Ghinion, asta au construit si altii, nimeni nu are nevoie de asa ceva. Stii de ce relatiile nu functioneaza? Pentru ca nimeni nu are nimic de oferit, toti au ceva de luat. Si totul incepe cu tine. Cu fiecare tine care nu are ceva de oferit.

Tu vrei totul, nu? Mi se pare corect, nu e nimic gresit aici. Modul in care tu speri sa obtii acel totul e gresit, de aia nici nu ai obtinut ceva in viata asta. Poate o sa-mi spui ca ai bani, masina, casa, nevasta/sot, catel si purcel. Crezi ca reprezinta ceva? Esti fericit? In mod autentic fericit, clipa de clipa, pur si simplu explodezi de fericire si in jurul tau nimeni nu poate fi nefericit, atat de tare emiti fericirea din interior catre exterior? Daca nu, inseamna ca nu esti fericit. Iar daca nu ai fericire nici nu mai e cazul sa vorbim de iubire. Iar daca n-ai nici fericire nici iubire, crezi ca mai ai ceva? Poti avea totul in exterior, daca nu te ai pe tine nu ai nimic. Iar daca te ai pe tine, daca intradevar te ai pe tine, atunci ai totul si nimic nu va mai conta. Nu pentru ca iti vor lipsi, ci pentru ca pur si simplu va fi atat de evident cat de bogat esti tu pe interior incat exteriorul in comparatie cu tine va fi mereu sarac. Singurul mod in care s-ar mai putea completa ar fi printr-o persoana la fel ca tine, printr-o relatie unde amandoi dau si din tot ceea ce va dati unul altuia se poate naste si imbogati iubirea. Cum ajungi tu acolo? Lucrand tu cu tine.

Va trebui sa intelegi ca in mod fundamental tu esti perfect. In tine zace o divinitate care este perfecta. Este perfectiunea imperfectibila, atat de perfecta este. Nu i se poate adauga nimic pentru ca deja este totul, dar prin uitare i se poate lua. Aici te incadrezi tu. Ai uitat de tine, ai fost invatat cine esti si asa s-au nascut mastile tale. La nastere nu purtai nicio masca, erai tu cel autentic, de aia erai si asa fericit. Pe masura ce ti s-a spus cine esti au inceput sa apara mastile. Ai inceput sa joci roluri. Si ai jucat atat de multe incat nici nu mai stii sa recunosti originalul. Iar acum esti in punctul in care pentru fiecare circumstanta si fiecare om iti alegi o masca, iar daca nu ti se potriveste una deja existenta fabrici una noua. Iti imbogatesti mastile permanent. De aici si preocuparea femeilor de ce gandesc barbatii, si preocuparea barbatilor de ce vor femeile. Ca sa ne imbogatim mastile. Dar tu ce vrei de la tine? Unde iti este originalul? Problema cu mastile e ca nu exista nimic in spatele lor, sunt goale de continut, au numai fatada. Si pentru ca ai pierdut originalul si ai ramas cu mastile nu mai ai nimic de oferit. Si nici din exterior nu ti se poate da ceva pentru ca si ceilalti au facut la fel. Vestea buna este ca originalul este inca acolo, prafuit, pe fundul lazii de gunoi. Daca vei da mastile jos si gunoiul la o parte il vei regasi, te vei regasi pe tine. Mastile sunt atitudinile constiente pe care le imbraci. Gunoiul e tot ce s-a strans in subconstientul tau. Praful il reprezinta uitarea. Va trebui sa lucrezi la memorie, la constient si subconstient. Va trebui sa fi atent tu cu tine. Va trebui sa incepi sa-ti oferi tu tie. Nu, nu bunuri, circumstante si mai stiu eu ce, aici ma refer la iubire de sine, pretuire de sine, constientizarea faptului ca esti unic, divin, perfect, extraordinar, atentie orientata catre tine, respect pentru ceea ce esti. Nu poti iubi ceea ce nu esti, de asta ti-a fost atat de greu sa iubesti mastile. E timpul sa le dai jos. E timpul sa uiti de frici. E timpul sa te redescoperi tu pe tine. Nu poti face asta daca inca porti masti. Da-le jos! Ai curaj. Forta vine din interior, din ceea ce esti tu cu adevarat, din original, nu din masca pe care o porti. Masca e goala, lipsita de continut si e foarte usor de recunoscut, toti stim cum arata mastile. Originalele in schimb sunt rare, nu stim cum sa le tratam, ne impresioneaza fara sa stim de ce. Citim in ele tot ce noua ne lipseste: stabilitate, forta, divinitate, unicitate, iubire, respect, pretuire. De asta ne si atrag in mod irezistibil, fara sa depuna vreun pic de efort. Cand esti totul automat ai totul, lumea exterioara e o reflexie a lumii interioare. Cand porti masti nu esti nimic si nu ai nimic, vei beneficia numai de mastile celorlalti. De asta iti spun: da masca jos! Nu iti ofera nimic de valoare, numai iluzii. Fericirea si iubirea nu fac parte din iluzii, sunt autentice si cata vreme porti masti nu sunt pentru tine.

Incepe prin a fi atent la ce faci, ce gandesti si ce sentimente ai, si fata de ceilalti si mai ales fata de tine. Constientizeaza-ti mastile. Dupa arunca-le. Nu poti arunca ceva ce nu stii ca ai, deci constientizarea e primul pas. Dezbraca-te de false atitudini, de ganduri contra ta, de conceptii false. Iesi din iluzie. O sa iti las un mesaj pe care mi l-am scris eu mie despre cine sunt ca sa intelegi cum ar trebui sa arate parerea unui tu original despre originalitatea sa:

Va trebui sa intelegi ca esti o fiinta superba, unica, nemaipomenita, extraordinara. Nimeni nu mai e ca tine. Nici nu ar putea fi pentru ca altfel nu ai mai fi unica. Intelegi ca esti unica? UNICA!!! Universul te-a facut perfecta. Si nu poti face o fiinta perfecta fara sa-i oferi sansa experimentarii propriei perfectiuni. Tot ce tu faci, alegerile tale, viata ta nu pot fi decat perfecte. Toate. Pentru ca interiorul se reflecta in exterior si TU ESTI PERFECTA!!! Nici sa vrei n-ai putea fi altfel, asta esti. Tot ce poti face este sa uiti temporar ca esti, dar tot iti vei aminti in final. Universul e aici ca sa-ti demonstreze din nou si din nou si mai ales cand uiti acest mic amanunt: ca ESTI PERFECTA!!! De ce ti-e asa de greu sa tii minte? Cum poti uita ceva atat de important? Probabil ai de lucrat la memorie pentru ca la perfectiune nu ai cum, esti perfectiunea imperfectibila. Intelegi? Nu ti se mai poate adauga nimic pentru ca deja esti totul. Dar poti prin uitare sa uiti ceva din ceea ce esti. Asa ca fa un exercitiu de memorie si aminteste-ti cat mai des acest lucru pana cand va deveni atat de natural sa-ti amintesti incat nu vei mai uita vreodata asta. http://www.iubiresilumina.com

1. Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oamenii. Baiatul a umblat 40 de zile prin desert pana a ajuns la un frumos castel, in varful unui munte. Acolo traia Inteleptul pe care il cauta.

Insa in loc sa intalneasca un sfant, eroul nostru s-a trezit intr-o incapere unde a avzut o vanzoleala extraordinara: era un dute-vino de negustori, oameni care stateau de vorba prin colturi, o mica orchestra canta melodii suave, mai era si o masa plina cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii. Inteleptul vorbea cu toata lumea, iar baiatul a trebuit sa astepte vreo doua ore pana sa-i vina si lui randul.

Inteleptul asculta cu atentie motivul vizitei, dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa ii explice Taina Fericirii. Ii sugera baiatului sa dea o raita prin palat si sa se intoarca este vreo doua ore.

– Dar pana atunci, vreau sa te rog ceva, a completat Inteleptul, dandu-i baiatului o lingurita in care picura doi stropi de untdelemn sfintit. Cat mergi, poarta aceasat lingurita fara sa versi untdelemnul din ea.

Baiatul a inceput sa suie si sa coboare scarile palatului, cu ochii atintiti la lingurita. Dupa cele doua ore s-a prezentat iarasi in fata Inteleptului.

– Vasazica, incepu Inteleptul, ai vazut tapiseriile persane din sufragerie ? Ai vazut gradina care i-a luat Maestrului Gradinar zece ani ca sa o creeze ? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?

Rusinat, baiatul marturisi ca nu vazuse nimic. Singura lui preocupare fusese sa nu verse picaturile de untdelemn sfintit pe care I le incredintase Inteleptul.

– Atunci intoarce-te si cunoaste minunile lumii mele, ii spuse Inteleptul. Nu poti avea incredere intr-un om, daca nu ii cunosti casa.

Mai linistit de aceasta data, baiatul lua lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat, de data aceasta observand toate operele de arta care atarnau de tavane si pe pereti. A vazut gradinile, muntii din jur, gingasia florilor, rafinamentul cu care fiecare opera de arta era asezata la locul ei. Intors la Intelept, ii relata in amanuntime ceea ce vazuse.

– Dar unde sunt cele doua picaturi de untdelemn pe care ti le-am incredintat ? a intrebat Inteleptul.

Privind lingurita, baiatul vazu ca o varsase.

– Acesta este singurul sfat pe care ti-l pot da, spuse Inteleptul. Taina Fericirii consta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita. – Paolo Coehlo

2. Un profesor de filosofie statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte in fata lui!

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare de maioneza si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost cu totii de acord ca este plin! Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost din nou de acord ca este plin! Si au ras. Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber.
Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra.
Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viatza voastra tot ar fi completa.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina.
Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul.
Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra, daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra.
Jucati-va cu copiii vostrii, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans.
Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul.
Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti- va prioritatile, restul este doar nisip.
3. Erau odata un baiat si o fata care se iubeau foarte mult. Dar erau amandoi saraci, asa ca au cazut de acord sa astepte pana ce el va face destui bani pentru ca sa poata trai confortabil. Atunci se vor casatori si vor trai fericiti. I-a trebuit mult sa-i faca, intrucat strangerea banilor este o treaba tare inceata, iar el dorea, din moment ce o facea, sa adune destul pentru a fi cu adevarat fericiti. In cele din urma si-a atins scopul si s-a intors acasa bogat.

Atunci s-au intalnit din nou in salonasul saracacios mobilat unde se despartisera. Dar nu au stat la fel de aproape ca in trecut. Caci ea traise singura atat de mult, incat luase apucaturi de fata batrana si se simtea foarte enervata ca el ii murdarise covorul cu ghetele pline de noroi. Iar el trudise atat de mult pentru a castiga bani, incat devenise dur si rece ca insisi banii si facea eforturi sa se gandeasca la ceva afectuos pe care i l-ar putea spune.

Asa ca, pentru un timp, au stat unul de altul de o parte si altul de cealalta a ornamentului care imita semineul adevarat, amandoi intrebandu-se de ce au varsat lacrimi atat de fierbinti in acea zi cand s-au sarutat la despartire, asa ca, atunci cand si-au spus din nou „La revedere!”, s-au simtit usurati.-(Jerome K. Jerome – „Arta de a NU scrie un roman”- rebel-dac.150m.com

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s