Calea, Adevarul si Viata

Exista experiente care va asteapta, aventuri marete ale sufletului si ale spiritului, pe care numai voi insiva le puteti trai, intrucat sunt unice si individuale; ele sunt asa cum numai voi insiva le puteti trai.
Si astfel, in mod natural, va asteapta dincolo de ceea ce v-au spus ceilalti. Si, intr-adevar, cum ar putea oricine altcineva sa va spuna cum sa va urmati calea, de vreme ce strabate o jungla in care nimeni nu a mai intrat, de vreme ce traverseaza un desert presarat cu oaze pe care nimeni nu le-a mai descoperit, de vreme ce duce la muntele pe care nimeni nu l-a mai urcat pana acum?
Calea ta este cea care ti se deschide inainte, luminata de numai una sau doua urme de pasi ce licaresc auriu in fata ta. Pasesti inainte in acea stralucire si mai apar una sau doua urme de pasi. Pasesti in jungla si zaresti un simbol luminos sculptat pe un arbore, ce pare sa-ti spuna, „Pe Aici”.

Si aceasta este asadar calea ta.Este invaluita in mister. Este numai a ta. Este posibil ca o alta persoana, in fata aceluiasi copac, sa nu zareasca nimic, sau poate o sageata indicand directia opusa. Intrucat calatoria ta este numai a ta.

De ce este important sa stii asta? Pentru ca ti se cere sa ai deplina incredere in propriile tale instincte, in acea voce mititica sugerandu-ti ca, ceea ce spune altcineva, s-ar putea sa nu fie tocmai potrivit pentru tine; in acea framantare din care razbate idea ca ceremonia pe care o oficiaza altcineva ar fi usor diferita, daca tu ti-ai urma propriile instincte. Toate acestea, imboldurile, vocile si presimtirile, nu sunt din exterior. Ele vin din centrul fiintei tale. Sunt, de fapt, ceea ce conteaza cu adevarat.
Asta, deoarece, odata ce te eliberezi de directivele celorlalti, odata ce devii discipol al propriei invataturi interioare, lucrurile vor deveni mai limpezi. Odata ce vei incepe sa preiei de la altii numai ceea ce isi gaseste profund rasunet in tine insuti si nu vei lua in seama restul, atunci propria-ti voce launtrica va deveni din ce in ce mai limpede. Si atunci, cu aceasta limpezime, vocea ta interioara va deveni clar audibila, iar tu vei fi capabil sa inmuguresti si sa traiesti fascinante aventuri ale sufletului, cu deplina credinta ca savarsesti exact ce ti-a fost harazit.Asculta. Simte. Cunoaste. Paseste. Indrazneste. Atinge. Razi.
Ce aventura este aceasta viata. Cat de norocosi sunteti, cat de binecuvantati, cat de patrunsi de Gratie.Bucurati-va!Quado

Într-o seară, un tânăr se apropie de Maestru şi-L întrebă:

Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu?

Maestrul, surâzând îi spuse:

Într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem şi L-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu, pedalând.După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord şi, din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu îi dădea vieţii mele, fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat, când am inversat locurile?Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.

Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, El îmi zicea: Pedalează! Pedalează!

Când deveneam îngrijorat, Îl întrebam:

Doamne, unde mă duci?

Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.

Deodată, nu ştiu cum, am început să am încredere. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi, dintr-o dată, mă linişteam.

M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis:

Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.

Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam, eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.
La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar El cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să o încline când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşătoare. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum.

Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice:

Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s