Viitorul umanitatii

,,Cartea Viitorul umanității își începe povestirea într-o sală de disecții, unde studenții la medicină se simt consternați, la primul lor curs, în fața unor trupuri goale pe care vor trebui să le disece. Cine era mai încremenit: corpurile reci de pe mesele de piatră sau studenții care trebuiau să le disece? Sub anumite aspecte, și unii și alții.

Cadavrele închiseseră ochii din punctul de vedere al vieții, iar studenții își reduseseră la tăcere capacitatea de a iscodi misterele care călăuzesc existența. Nu-și puneau întrebări în legătură cu identitatea și povestea acelor ființe umane anonime. Erau moarte și sub acest aspect.

Din fericire, unul dintre studenți, Marco Polo, a fost incitat și tulburat de ceea ce-l înconjura. Ilustrul profesor, șef de catedră, ținea un curs strălucit despre tehnicile de disecare a mușchilor, arterelor și nervilor. Fără să se poată abține, Marco Polo a ridicat mâna ca să pună o întrebare. Dar profesorului doctor nu-i plăcea să fie întrerupt în timpul expunerii. Nemulțumit, a făcut totuși o excepție. I-a cerut studentului, cu aroganță, să vorbească.

Marco Polo i-a pus o întrebare fatală:

,,Care sunt numele celor pe care îi vom diseca?”

Profesorul s-a simțit deranjat de întrebare. A răspuns, prost dispus, că cei care se aflau în sala de disecții nu aveau nume.

Incitat, studentul a insistat:

,,Domnule profesor, aceste ființe umane n-au avut o poveste, n-au visat, n-au iubit, n-au plâns?” Profesorul, iritat, a răspuns că erau niște cerșetori găsiți pe stradă, psihopați fără familie, fără nimic. Studentul a replicat:

,,Dar cum o să pot eu să le disec mușchii, nervii și vasele sanguine, dacă nu cunosc capitolele de bază ale trecutului lor?”

Profesorul l-a admonestat pe Marco Polo în fața colegilor pentru obrăznicia lui. N-a descifrat codul dezbaterii de idei, căci nu admitea ca cineva să gândească altfel decât el. Făcea parte dintr-o facultate al cărei program avea ca obiectiv formarea de medici care repetau informații, dar care nu gândeau. Medici care diagnosticau boli, dar care nu se uitau la bolnav, care știau să ceară analize, dar nu știau să dea frâu liber intuiției creative, percepției, insight-ului.

Ironizându-l, profesorul i-a spus cu asprime:

,,Ascultă, băiete, dacă vrei să fii polițist și să investighezi viața oamenilor, ți-ai ales greșit profesia!” Toți colegii au râs. Umilit, el a început să înțeleagă că cine gândește altfel trebuie să plătească un preț. Pentru a supraviețui acestei situații stresante și altora asemănătoare, va trebui să învețe să descifreze codul protecției emoționale. Asta va fi marea lui provocare ca student la medicină și viitor psihistru. După ce l-a ironizat, profesorul i-a lansat o provocare:

,,Dacă n-ai încredere în mine, du-te la sala centrală și verifică dacă aceste corpuri au o poveste. Și dacă afli vreuna interesantă, ne va face plăcere s-o auzim.”

Colegii lui Marco Polo au râs din nou de studentul care credea că în spatele trupului unui amărât se afla o lume de descoperit. Pentru studenți și pentru profesorii de anatomie, cadavrele erau doar trupuri fără viață, fără identitate și fără trecut.

Morții-vii

Umilit, a ieșit din sala de disecții. Dar în loc să se ascundă din pricina sentimentului de rușine și de umilință, Marco Polo a descifrat codul eului ca administrator al intelectului. A ales lupta. A acceptat provocarea. Și și-a folosit confuzia ca prilej de manifestare a creativității. Dar lupta se dovedea dură, dificilă, spinoasă și periculoasă. Nu reușea să afle nicio informație despre bărbații și femeile care erau disecate. După multe insistențe, fiind aproape pe punctul de a renunța, a întâlnit în piața centrală un cerșetor pe nume Falcão – un bolnav mintal fascinant și extrem de inteligent.

Cerșetorul fusese un strălucit profesor de filozofie, pe care îl afectase o psihoză. Venind de pe cele mai înalte paliere ale gloriei, a trecut prin văile cele mai adânci ale respingerii, disprețului, batjocurii și afrontului. A fost exclus din universitatea unde ținea cursuri, apoi de către familie și prieteni. A plecat fără țintă, fără resurse materiale și lăsând în urmă un trecut năruit. A devenit cerșetor. Și, ca cerșetor, a început să descifreze codurile autoanalizei critice, a capacității de a suporta crize, altruismului și creativității. Filozoful din universitate s-a transformat într-un filozof al străzii, mai înțelept, mai convingător, lucid, provocator și critic social.

Cea mai mare provocare a lui Marco Polo a fost aceea de a-l cuceri. În timpul construirii unei atât de neobișnuite prietenii, cerșetorul l-a încântat pe student și i-a dezvăluit o lume fascinantă. Au devenit o pereche ciudată.

După un timp, a sosit și ziua cea mare. Falcăo a fost dus la sala de disecții. Toată lumea a fost șocată de prezența acelui amărât, care mirosea urât și avea hainele uzate și murdare. Profesorul se pregătea să-i dea afară pe student și pe intrus. Dar, brusc, a început un spectacol de umanism și inteligență.

Cerșetorul a început să dezvăluie identitatea cadavrelor. Au rămas cu toții consternați. Toți trăiseră niște povești extrem de bogate, capabile să-i emoționeze până la lacrimi pe cei prezenți. Deodată, cerșetorul a dezvăluit identitatea ultimului cadavru. Profesorul s-a înroșit, vocea i s-a înecat, respirația i-a devenit șuierătoare și, fără ca nimeni să poată înțelege, a izbucnit în lacrimi. Ultimul cadavru era al unei persoane foarte apropiate și dragi profesorului, pe care nu o mai văzuse de mulți ani.

Consternat, și-a dat seama de greșeala extrem de gravă pe care o comisese. Era un profesor foarte respectat, care studiase la Harvard, știa să disece cadavre, dar nu știa să pătrundă în măruntaiele sufletului omenesc, nici în al lui, nici în cele ale copiilor și prietenilor săi. Nu avea calificarea necesară pentru a forma oameni care gândesc. Trebuia să iasă din gândirea liniară și să analizeze existența sub multiple unghiuri. Avea nevoie să redevină un tânăr student, pentru a învăța să descifreze codurile inteligenței.

Am citat câteva fragmente din Viitorul omenirii, pentru a demonstra că și trupurile care se aflau în sala de disecții aparțineau unor ființe umane. Așa cum acele trupuri anonime păreau să nu aibă o poveste a lor, povestea noastră modernă e tot mai golită de semnificație, asfixiată și negată. Am devenit încă un număr din mulțime – suntem încă un număr al unui card de credit.

Într-o societate superficială, numai câteva celebrități par să aibă povești demne de interes. În realitate, cu toții avem o istorie complexă, plină de reculuri și avansări, de aventuri și de eșecuri. Dar cine îi dă importanță? Cine rămâne încântat sau dă importanță filmului existențial al anonimilor? Nu suntem morți vii. Nu putem să fim de acord doar cu un statut de consumator din piață și să ne pierdem matricea identității.

Viitorul omenirii nu va fi unul fascinant, dacă nu ne controlăm itinerariul istoriei noastre și nu învățăm să fim actori și actrițe principale ale propriei vieți. Altfel, vom fi conduși de alții și controlați de împrejurări.”

(Augusto Cury – Codul inteligenței) http://innerspacejournal.wordpress.com/2012/10/06/umanitate/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s