Handicapul sufletesc

Eu ştiu că noi oamenii privim mult la exterior. Catalogăm persoanele după culoarea părului , greutatea corporală sau felul în care se îmbracă . Şi mai ştiu că noi oamenii suntem tare buni la a da verdictul final , de parcă suntem judecători . Judecăm o persoană după exterior , după ceea ce ea a făcut sau după ceea ce ni se pare că ea este , şi verdictul nostru final nu-i mai dă oportunitatea să se apere. “Prost om!” zici tu cuiva , şi după cum ai pus eticheta te vei comporta cu el , fără că măcar să fi ştiut cum este omul cu adevărat.
Obişnuim să vorbim numai cu cei bine îmbrăcaţi , cu cei bogaţi şi cu oamenii care au cei mai mulţi linguşitori pe lângă ei . Eşti cumva şi tu un linguşitor ?
Dar nimeni nu vorbeşte cu cel sărac , cu cel orfan , cu cel care , da , are un handicap fizic. Aici vroiam să ajung . Şi la ce ne folosesc atunci toate citatele ieftine ce le postăm pe profilele noastre pe internet , dacă noi suntem asemenea oameni ? De ce dispreţuim pe cel “inferior” nouă şi ridicăm pe cel “superior” oamenilor ? Privim cu scârbă pe cel pe care-l privesc toţi în felul acesta , dar măcar ne-am întrebat vreodată că şi acel om are un suflet ? Ne-am imaginat vreodată ce frumuseţi ascunde sufletul său ?

“E orb, nu poate să vadă! Nu-i bun de nimic!” spunem cu satisfacţie atunci când un om care nu vede este în preajma noastră , şi îl tratăm ca şi cum n-ar fi om , ci un obiect . Am văzut oameni orbi care cântă la pian . Şi eu nu ştiu să cânt la pian , deşi Dumnezeu m-a binecuvântat cu o vedere sănătoasă . Sunt de asemenea oameni care au picioarele deformate şi nu pot umbla asemenea oamenilor care au picioarele normale . “Şchiopul!” poreclim pe acel om ce face eforturi mari ca să poată ţine pasul cu restul lumii . “Nici ăsta nu-i normal .” iarăşi judecăm cu asprime, fără să ne gândim mai înainte ce mare putere au cuvintele noastre.
“Suntem oameni.” ne scuzăm apoi cu viclenie , pentru a încerca să ne scuzăm impresiile faţă de acei oameni . Sunt aşa de mulţi oameni care au un handicap fizic , dar ştiţi voi care este cel mai mare handicap al unui om ? Handicapul sufletesc . Şi mulţi suferă de un asemenea handicap.. şi numai Dumnezeu îi poate ajuta să se vindece de ceea  ce  îi ucide, încetul cu încetul . Există un handicap al sufletului care ni-l schilodeşte , ni-l orbeşte şi-l surzeşte la strigătul celor în nevoie . Bineînţeles , nu-i acordăm prea mare importanţă . Suntem prea ocupaţi să ne bârfim unii pe alţii , să arătăm cu degetul , să fim preocupaţi cu ceea ce crede lumea despre noi , şi sa ne mascăm adevăratele stări .
Încă nu ne-am dat seama de asta ? Luptăm o viaţă întreagă pentru noi , avem bani cu sacul , ca apoi dintr-o dată să ne trezim în pragul morţii . La ce folos că am bani când sufletul mi-e in handicap ? La ce folos că am agonisit atâtea bogăţii pe pământ , iar acum că sunt pe moarte mă duc în locul veşnic unde voi fi cel mai sărac om , şi cu handicap pe deasupra ! Pentru că atunci nu-mi va fi rămas decât un suflet handicapat . Milena Cismasu

Primul lucru de învăţat este să ne asumăm întreaga noastră viaţă cu toate evenimentele şi persoanele care au intrat în ea, cu tot ceea ce ar fi putut fi uneori sursă de suferinţă. Să acceptăm, nu să respingem. Până când nu ne vom asuma întregul conţinut al vieţii noastre fără a lăsa nimic deoparte, ca şi cum l-am primi din mâna lui Dumnezeu, nu vom fi în măsură de a ne elibera de nelinişte, de o anumită înrobire şi răzvrătire lăuntrică. Noi Îi spunem Domnului: „O, Doamne, voiesc să fac voia Ta!” Dar din adâncul fiinţei noastre se ridică un strigăt: „dar nu pe aceasta, Doamne!” sau „nu pe cealaltă…!” „Desigur, sunt gata să-l accept pe aproapele meu, dar nu pe aproapele acesta, Doamne! Sunt gata să accept tot ce-mi vei trimite, dar nu ceea ce îmi trimiţi acum…”

… Dacă nu ne primim viaţa ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuşi Dumnezeu, atunci viaţa nu ne va croi drum către veşnicie. Vom căuta fără încetare o altă cale. Da, vom căuta fără încetare o altă cale către veşnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos. (Mitrop. Antonie din Suroj, Taina iertării. Taina tămăduirii)

Rugaciunea de fiecare zi a Sfantului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.
sursa http://femeiacrestina.blogspot.ro/2012/09/primul-lucru.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+FemeiaCretin+(Femeia+Cre%C5%9Ftin%C4%83)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s