Suflete al meu, smereşte-te neîncetat !

Pruncul Isus în compania părinţilor Săi, Maria şi Iosif

Nu prea înţeleg de ce, dar unii oameni se cred mai mari şi mai tari decât ceilalţi. Şi mare păcat înfăptuiesc ei, comportându-se ca atare. Mândria.
Ceva usurător ce îndepărtează oamenii, o boală de care suferă cei mai mulţi dintre noi. Şi ei se cred tari.
Doar pentru că tu ai fost pe o insulă tropicală şi eu nu am fost acolo, nu îţi dă dreptul să mă priveşti de sus, de parcă tu ai fi în cer cu sfinţii, iar eu jos cu păcătoşii. Şi ce-i dacă tu stai la volanul unui Mercedes, iar eu îmi conduc liniştită Dacia? Asta înseamnă că îţi poţi bate joc de mine şi mă poţi considera o persoană inferioară? Doar pentru că eu m-am jucat cu păpuşi Barbie primite, iar tu cu toată colecţia Bratz nu te face o persoană importantă.
Şi chiar dacă ai fi o persoană importantă, ce, trebuie neapărat să ai şi mândrie, aşa încât deabea să-ţi deschizi gura într-un simplu salut pe stradă? Du-te şi locuieşte pe Marte dacă Terra-i prea mică pentru tine!
Nu ştiu de ce noi oamenii am ajuns să fim chiar atât de răi şi de mândri. Ne credem atât de importanţi, bârfiţi, invidiaţi şi faimoşi încât parcă toţi oamenii ne sunt supuşi nouă, dar mai ales fiţelor ce ne infectează sufletele!

Am ajuns de plâns! În mintea noastră, parcă ne creem o lume falsă unde Eul meu este cel mai important din lumea asta, iar asta îmi dă oarecum dreptul să tratez lumea cu scârbă. Sincer, suntem nişte nimicuri. În ochii lui Dumnezeu suntem toţi egali, de ce dar atunci atâtea comparaţii? Şi când mă gândesc că Dumnezeul Universului S-a coborât într-un trup de om pe Pământ, neavând o casă a Sa, lucrând ca tâmplar şi umblând desculţ, tocmai pentru a ne da nouă, mândrilor şi minunaţilor, ne-egalaţilor oameni… o lecţie de viaţă.
Smerenia. Îţi sună cunoscut cuvântul?
Deşi pentru mulţi oameni a fi smerit înseamnă a fi mereu plecat cu capu-n jos, oamenii ăia nu ştiu defapt nimic despre ce înseamnă smerenia cu adevărat. Smerenia este graţioasă şi un lucru nobil. Este o comoară pierdută care s-a pierdut undeva printre hainele ţipătoare la ochi şi care dezvelesc cât mai mult din corp, s-a pierdut printre privi de sus şi buzele ţuguiate. Unde este mândrie, smerenia nu mai are loc. Dar mândria nu cucereşte pe nimeni şi nu încălzeşte inima nimănui, nimeni nu va spune vreodată despre o persoană mândră că este specială şi diferită, dar despre o persoană smerită care zâmbeşte oricui şi vorbeşte cu oricine, va fi remarcată… şi uneori luată în râs. Dar, nu contrează. Noi nu trebuie decât să-i urmăm exemplul lui Isus şi vom fi fericiţi, indiferent dacă lumea ne va plăcea sau îşi va bate joc de noi.

Cunosc oameni cu funcţii mari şi care n-au pic de mândrie. Toată lumea spune despre ei că mai rar aşa oameni. Dar cunosc şi pe unii care nu ai nimic şi fac pe bogaţii! Ei îmi lasă un gust amar. Cine s-a făcut remarcat, deci? Smeritul sau trufaşul?

Milena Cismașiu – intrebarileinimii.blogspot.com – crestintotal.ro

„Suflete al meu, smereşte-te neîncetat“ (cf. I Petru 5, 6) sub braţele Celui Care „S-a smerit pentru tine până la moartea pe cruce.“ Amin.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Suflete al meu, smereşte-te neîncetat !

  1. abisurile zice:

    Uneori imi spun ca ne denigram singuri. Ca interpretam gresit. Doar uneori.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s