Predică la Praznicul mare al Pogorârii Duhului Sfânt

Iubiti credinciosi,

…D
ar ce este Duhul Sfânt? Duhul Sfânt este al treilea Ipostas, a treia Persoana a Preasfintei Treimi, care purcede din Tatal, Se odihneste în Fiul si prin El ni se face cunoscut si noua, oamenilor. Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu, care împodobeste toate cele de sus si cele de jos. El este pretutindeni si pe toate le împlineste.

Duhul Sfânt este Vapaia care aprinde inimile, Lumina care lumineaza ochii, Dulceata care mângâie auzul, Întelepciunea care umple toata mintea. Duhul sfânt este Puterea care ne întareste, Taria care ne îmbarbateaza, Pâinea care ne hraneste sufletele, Izvorul care ne adapa, Faclia care ne calauzeste, Vesmântul care ne acopera. Duhul Sfânt este Apa cea vie, Comoara cea nefurata, Margaritarul cel de taina, Izvorul care da viata tuturor. Duhul Sfânt este Vântul care adie în lume, Norul care roureaza, Caldura care face sa creasca toate. Duhul Sfânt este Sufletul Bisericii, nadejdea mântuirii noastre, adâncul întelepciunii, barbatia apostolilor, curajul mucenicilor, bucuria cuviosilor, mângâierea mamelor, taria sotilor, veselia pruncilor, frumusetea fecioarelor, podoaba calugarilor.

Iar de voiti sa stiti si cum lucreaza El în lume, ascultati: Duhul Sfânt face pe îngerii Sai duhuri si pe slugile Lui para de foc (Psalm 103, 5). Duhul Sfânt umple de foc arzator pe serafimi si de ochi multi pe heruvimi. El vesteste taine negraite arhanghelilor. El a trimis pe Gavriil la Fecioara Maria în Nazaret. El a insuflat pe prooroci, El a dat pocainta lui David si întelepciune lui Solomon. El vesteste cele nestiute si arata pe cele viitoare. Duhul Sfânt face din pescari Apostoli, din pagâni face crestini, din fricosi alege mucenici, dintre cei slabi pe cuviosi, din împarati face cersetori si din cei saraci ridica împarati, din capisti ruinate înalta biserici marete, din oameni simpli alege prooroci si preoti.

Duhul Sfânt zideste împreuna cu Tatal si cu Fiul toate cele vazute si cele nevazute.

Duhul Sfânt sfinteste toate, si cerul si pamântul si cele de sus si cele de jos si cele dedesubt. El sfinteste pe îngeri în cer si pe preoti pe pamânt. El umple de dar pe arhierei si Se revarsa prin mâinile lor. El sfinteste si alege pe duhovnici, El sfinteste Preacuratele Taine, la Sfânta Liturghie, El sfinteste agheasma, untdelemnul, bisericile, casele, icoanele, roadele câmpului, vesmintele, vasele, izvoarele. El umple toate de sfintenie si binecuvântare.

Duhul Sfânt curateste si vindeca toate. El leaga si dezleaga pacatele oamenilor. El curateste inimile de patimi, trupurile le vindeca de boli, vazduhul, pamântul si casele le izbaveste de diavoli, mintea o fereste de uitare, constiinta de împietrire. El vindeca boli nevindecate, El alina dureri nepotolite, suspinuri nestiute, rani greu de vindecat. El arde toata întinaciunea.

Duhul Sfânt împodobeste toate. Si ochii cu lacrimi, si trupul cu frumusete, si inimile cu frica de Dumnezeu, si mintea cu întelepciune, si constiinta cu remuscare, si sufletul cu dor de rai. El împodobeste cerul cu îngeri, universul cu stele, vazduhul cu nori, pamântul cu verdeata, muntii cu izvoare, natura întreaga cu flori, cu grâu, cu nenumarate feluri de vietati.

Duhul Sfânt pazeste toate. Si popoarele de razboaie. Si oamenii de ura si de tot felul de pacate. El pazeste astrii ceresti si sufletele omenesti. El pazeste casele de dezbinare, trupurile de boli, sufletele de diavoli. Peste tot rânduieste îngeri pazitori.

Duhul Sfânt da celor mari mila, celor mici supunere, celor bolnavi rabdare. El da mamelor dragoste spre copii si copiilor iubire de parinti. El da crestinilor ascultare de Biserica. El da barbatie mucenicilor, bucurie cuviosilor, nadejde celor din ispite. El da lacrimi ochilor, blândete inimilor, pricepere mintii, gingasie sufletului, tarie trupului.

Duhul sfânt naste, creste, lumineaza, uda, spala, întelepteste si pazeste. El acopera ce este bun, arde ce este rau, taie ce este putred, mângâie inimi zdruncinate, aduna suflete risipite. Toate le face, toate le creste, toate le desavârseste Duhul Sfânt.

Iubiti credinciosi,

Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu în lume. Duhul Sfânt este viata si nadejdea mântuirii noastre. Fara de El niciun om nu poate fi crestin, nu poate dobândi viata vesnica. El Se da fiecarui om la botez, prin taina ungerii cu Sfântul si Marele Mir, care este pecetea Sfântului Duh. Ajutat de faptele cele bune ale crestinului, Duhul Sfânt creste, Se înmulteste în inima lui, umplându-l de daruri dumnezeiesti. În mod deosebit Duhul Sfânt Se reînnoieste în om prin pocainta adevarata, prin rugaciune si mai ales prin primirea Preacuratelor Taine ale lui Hristos.

Duhul Sfânt Se pazeste în inima omului printr-o viata curata, fara de pacate, sporeste prin smerenie, Se descopera prin rugaciune, Se desavârseste prin dumnezeiasca dragoste. El Se arata în noi prin darurile cele sufletesti si trupesti, Se proslaveste în noi prin minuni de taina, Se propovaduieste de noi prin cuvânt viu si printr-o viata duhovniceasca.

Invers, Duhul Sfânt din noi Se întristeaza prin lucrarea pacatului, Se departeaza de inimile noastre prin deprinderea tuturor pacatelor de moarte si mai ales ale desfrânarii si mândriei. Se retrage de tot din inimile noastre, prin necredinta, hula si deznadejde, de care sa ne pazeasca darul Preasfântului Duh.

Crestinul ce are în el vapaia Duhului Sfânt, îsi pazeste cu sfintenie cele cinci simturi ca sa nu greseasca lui Dumnezeu. El îsi pazeste limba sa nu osândeasca, ochii sa nu vada cele desarte, urechile sa nu auda cele rele, gândurile sa nu pofteasca cele necuvioase, trupul sa nu se aprinda de cele necurate, sufletul – comoara cea mai de pret – sa nu i se fure de vrajmasi.

Iar crestinul cel lenes, usor slabeste în ispite, aluneca degraba, îsi face trupul casa a desfrânarii, se umple de patimi, pierde darul Duhului Sfânt, ajunge rob al diavolului si, de nu se va pocai, îsi pierde sufletul sau.

Crestinul care face voia lui Dumnezeu, nu este singur, caci poarta pe Duhul Sfânt în inima lui. În toate este multumit, oricând are pace în suflet, de nimic nu se teme, pe toti îi iubeste. El este un înger în trup, caci Duhul Sfânt traieste în el. El este un apostol, caci nu mai traieste pentru sine, ci pentru binele altora. El traieste pentru a-L slavi pe Hristos, pentru a vesti tuturor maririle lui Dumnezeu, pentru a sluji Biserica, pentru a folosi pe aproapele. El traieste deci în inima fratilor lui. Fericit este un asemenea crestin plin de Duhul Sfânt si de putere, caci va petrece cu Hristos în veac. Iar cel pacatos sa se teama de munci si cât mai are vreme sa se pocaiasca.

Spre încheiere, va rog înca o data, fratilor, sa nu întristam pe Duhul Sfânt care petrece în noi, prin pacate, prin desfrânari, prin ura, betii, certuri, pofte de tot felul, caci Duhul sfânt Se roaga pentru mântuirea noastra cu suspinuri negraite (Rom. 8, 26). Ci mai degraba sa-L bucuram cu faptele noastre cele bune.

Nimeni sa nu mai zaca în întuneric, caci lumina din cer a venit. Nimeni sa nu se socoteasca sarman pe pamânt. Caci Duhul Sfânt la noi S-a pogorât. Nimeni sa nu se simta orfan, caci astazi Biserica lui Hristos ne-a înfiat.

Iar de ne simtim înca sarmani, rai, parasiti de mângâierea Domnului ceresc, sa ne pocaim mult, sa primim mai des Preacuratele Taine ale lui Hristos, sa ne iertam, sa ne unim, sa ne iubim unul pe altul mai mult si, adunându-ne cu totii la sfintele biserici, asa sa ne rugam din suflet: “Împarate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si pe toate le împlinesti; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste întru noi si ne curateste pre noi de toata întinaciunea si mântuieste, Bunule, sufletele noastre”. Amin!

(extrase din: Predici la praznice Împărătești – Arhim. Ioanichie Bălan)

sursa calauzaortodoxa.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s