Adevarata fericire

                                                           “Desiderata” (I)

- Max Ehrmann –
(1872 – 1945)

“Mergi în pace pe drumul tău, prin larmă şi grabă
Şi aminteşte-ţi că tăcerea este Pace.

Pe cît se poate, fără să-ţi pleci capul
Fii prieten cu semenii tăi; exprimă-ţi adevărul tău.

Cu calm şi limpezime, ascultă-i pe ceilalţi,
Chiar şi pe cei mai plictisitori şi pe cei mai ignoranţi.
Şi ei au ceva de spus.
Fugi de omul cu vocea ridicată şi autoritară;
El păcătuieşte împotriva Duhului.

Nu te compara cu ceilalţi, de teamă să nu devii făţarnic
Sau plin de amărăciune.

Căci întotdeauna vei găsi alţii mai buni
Şi alţii mai răi decît tine.

Bucură-te de succesele tale, dar şi de planurile tale.

Iubeşte-ţi munca, oricît ar fi de umilă,
Căci ea este un bun sigur într-o lume nesigură.

Fii înţelept în afaceri, căci lumea este înşelătoare.

Dar să nu uiţi nici că există virtute,
Că mulţi oameni urmăresc un ideal
Şi că eroismul nu este un lucru atît de rar.

Fii tu însuţi şi mai ales nu fi prefăcut în prietenie,
Iar dragostea nu o aborda cu cinism, căci
În ciuda vicisitudinilor şi a dezamăgirilor,
Ea este la fel de plină de viaţă ca şi iarba pe care păşeşti.

Înclină-te în faţa inevitabilei treceri a anilor
Lăsînd în urmă, fără regrete, tinereţea şi plăcerile ei.

Să ştii că, pentru a fi tare, trebuie să te pregăteşti
Dar nu ceda în faţa temerilor himerice
Pe care le zămislesc adeseori oboseala şi singurătatea.

Dincolo de o disciplină plină de înţelepciune,
Fii bun cu tine însuţi.

Şi tu eşti fiul universului, la fel ca arborii şi stelele.
Ai şi tu locul tău.
Orice ai crede, este clar
Că universul îşi vede de drumul lui aşa cum se cuvine.

Fii deci împăcat cu Dumnezeu, oricine ar fi El pentru tine;
Şi oricare ţi-ar fi povara şi aspiraţiile
În zgomot şi confuzie, păstrează-ţi sufletul în pace.

În pofida necazurilor, a trudei, a visurilor risipite,
Viaţa rămîne frumoasă.

Fii prudent.

Urmăreşte să fii fericit!”

                                 Desiderata – II -

”Indiferent in ce religie ai fost educat,
Indiferent de felul in care ai fost crescut,
Indiferent de modul in care i-ai inteles pe invatatorii tai,
Pe aceste niveluri, vei înţelege şi vei asimila acest mesaj.
Nu este de ajuns să înţelegi acest mesaj. Trebuie să-l trăieşti
Esenţa religiei universale este PACEA şi ADEVARUL,

impregnate de IUBIRE si BUNATATE pentru

Toate creaturile Pămîntului.

A sosit clipa

Să exprimi această esenţă în viaţa ta personală.

Trebuie să începi cu tine însuţi şi cu viaţa ta lăuntrică.

Vrei să revoluţionezi lumea?

Transformă-te pe tine însuţi, prietene!

Mesajul celui care nu s-a transformat nu inspiră

niciodată transformare.

Iubirea este în centrul oricărei religii,

Iar Virtutea, care este iubirea în acţiune,

este încununarea Religiei.

Nu-ţi iubi doar familia şi prietenii,

Căci a limita iubirea, înseamnă a o nega!

Caută pacea lăuntrică şi inspiraţia divină.

Perseverează în realizarea acestor lucruri;

Nu renunţa nici o clipă la ele!

Prin credinţa şi faptele tale, tu îţi formezi viaţa

şi ajuţi la formarea vietii altora.

Ce responsabilitate!

În tine, Duhul Sfant şi-a găsit un agent şi un tovarăş;

Cu cît vei fi mai conştient de aceasta, cu atît vei fi mai bogat.

Vei avea o revelaţie, mai profundă decît

visele tale cele mai îndrăzneţe.

O nouă epocă va miji

În care oamenii vor conştientiza unitatea a toate ce sunt

Diferenţele dintre religii vor dispărea.

Tot ceea ce au ele mai bun va fi reunit

Şi va deveni scopul comun al omenirii.

Să ştii că alegerea îţi aparţine.

Alege iubirea în locul urii, blîndeţea în locul violentei,

sfinţenia în locul răului;

Îndrăzneşte să crezi că domnia iubirii şi a păcii se apropie,

Fii pregătit, fii virtuos în orice faptă.

Virtutea deschide toate portile,

iar dincolo de porţi se află Iubirea.

Fie ca inspiraţia divină să-ţi îmbrăţişeze

intreaga viaţă,

Înveşmîntînd-o în recompense pentru realizările

de zi cu zi, cu comorile unei vieţi cumpătate şi

cu lumina cea veşnică a paradisului regăsit.”

This entry was posted in Alte subiecte. Bookmark the permalink.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s