Invataturile SFÂNTULUI NECTARIE TAUMATURGUL

Invataturile SFÂNTULUI NECTARIE TAUMATURGUL  izvorasc din viata sa cuvioasa. Redam aici cateva fragmente din epistolele sale. Lucrarea de fata este o mica culegere de invataturi scurte si cuprinzatoare, care se refera la viata duhovniceasca si la nevointa pe care trebuie sa o faca crestinul.

Calea fericirii

Nimic nu este mai de pret decat o inima curata, pentru ca o astfel de inima devine tron al lui Dumnezeu. Si ce este mai plin de slava decat tronul lui Dumnezeu ? Cu siguranta ca nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curata : “Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu ” (II Corinteni 6,16.).
Asadar, cine este mai fericit decat acesti oameni ? Si de ce bunuri pot sa ramana lipsiti ? Nu se gasesc toate darurile si harismele Sfantului Duh in fericitele lor suflete ? De ce mai au nevoie ? De nimic, cu adevarat, de nimic ! Pentru ca Il au in inima lor pe Insusi Dumnezeu !
Cat se inseala oamenii care cauta fericirea departe de ei insisi, in tari straine si in calatorii, in bogatie si slava, in averi mari si placeri, in desfatari trupesti, in lux si in tot felul de desartaciuni, care se sfarsesc in amaraciune ! Ridicarea turnului fericirii in afara inimii noastre seamana cu zidirea unei cladiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curand o astfel de constructie se va prabusi la pamant.
Fratii mei ! Fericirea se afla inlauntrul vostru si fericit este omul care intelege aceasta. Cercetati-va inima si vedeti in ce stare duhovniceasca va aflati ! Nu cumva inima voastra si-a pierdut indrazneala inaintea lui Dumnezeu ? Nu cumva constiinta va mustra pentru calcarea poruncilor Lui ? Nu cumva va invinuieste pentru nedreptati, minciuni si neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu si fata de aproapele ? Cercetati si vedeti daca nu cumva inima voastra a fost umpluta de rautati si patimi, daca nu cumva s-a abatut pe cai nedrepte !
Din nefericire, cel care nu are grija de inima sa, se lipseste de tot lucrul bun si cade intr-o multime de rautati. Alunga bucuria si se umple de amaraciune si de frica. Alunga dragostea si primeste ura. Alunga toate harismele si roadele Sfantului Duh pe care le-a primit la Botez si se face salasul tuturor acelor rele care il fac pe om vrednic de plans si de trei ori ticalos.
Fratii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim fericiti, atat in viata aceasta, cat si in cealalta. Pentru aceasta a intemeiat Sfanta Sa Biserica, ca sa ne curateasca de pacat, sa ne sfinteasca, sa ne faca prieteni ai Sai, sa ne daruiasca binecuvantarile Cerului.
Biserica sta mereu cu bratele deschise, ca sa ne primeasca. Sa alergam repede toti cei care avem constiinta impovarata. Sa alergam la Biserica, caci ea este gata sa ridice povara noastra cea grea, sa ne daruiasca indrazneala catre Dumnezeu, sa ne umple inima de bucurie si de fericire.

Sfantul Botez

Cati In Hristos v-atI botezat, in Hristos v-ati si imbracat (Galateni 3,27. ) Ce mare adevar este exprimat in aceste cuvinte ale Apostolului Pavel !
Crestinii botezati nu sunt imbracati in omul cel vechi, cu patimile si cu poftele sale pacatoase, ci in omul cel nou. S-au imbracat in Hristos, Care traieste acum in inimile lor. Iar cuvantul « s-au imbracat » nu se refera la un simplu vesmant exterior, ci la ceva mai profund, la ceva fiintial si de nestramutat.
Prin credinta si prin Botez ne imbracam in Hristos si devenim fii ai lui Dumnezeu, sfinti si desavarsiti, dumnezei dupa har.
Asadar, am aruncat dinlauntrul nostru stricaciunea si ne-am imbracat In nestricaciune. Ne-am dezbracat de omul pacatos si ne-am imbracat in omul dreptatii si al harului. Am alungat moartea si ne-am imbracat in nemurire.
Ne-am gandit insa si la marile fagaduinte, pe care prin Botez le-am facut inaintea lui Dumnezeu? Am constientizat faptul ca suntem datori sa ne comportam ca niste fii ai lui Dumnezeu si ca frati ai Domnului nostru? Ca avem datoria sa supunem voia noastra voii lui Dumnezeu? Ca trebuie, ca fii ai Sai, sa ramanem liberi fata de pacat? Ca trebuie sa-L iubim cu toata puterea, din adancul sufletului si al inimii noastre? Ca suntem datori sa-L adoram si sa insetam dupa unirea cu El pentru totdeauna? Ne-am gandit oare ca inima noastra trebuie sa fie plina de dragoste, astfei incat aceasta sa se reverse si catre aproapele nostru? Avem constiinta ca suntem datori sa devenim sfinti, desavarsiti, chipuri ale lui Dumnezeu, fii ai Sai si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor?
Pentru toate acestea avem datoria sa ne nevoim, ca sa nu ne aratam nevrednici de chemarea lui Dumnezeu si sa fim alungati de la fata Sa. Da, fratii mei, sa ne luptam cu ravna si cu lepadare de sine, ca sa biruim. Nici unul dintre noi sa nu-si piarda curajul, sa nu fie nepasator, sa nu se teama de greutatile nevointei duhovnicesti, pentru ca Il avem ajutor pe Dumnezeu, Care ne da putere sa mergem pe calea cea grea a virtutii.

Nevointa duhovniceasca

Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Sa luam aminte ca nu cumva de dragul vietii acesteia sa ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pamantesti sa neglijam scopul vietii noastre.
Postul, privegherea si rugaciunea, prin ele insele nu aduc roadele dorite, pentru ca ele nu sunt scopul vietii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.
Impodobiti-va cu virtuti! Nevoiti-va sa alungati patimile sufletesti ! Curatiti-va inima de toata murdaria si pastrati-o curata, ca sa vina Domnul si sa Se salastuiasca inlauntrul vostru, ca sa va umple Duhul Sfant cu dumnezeiestile Sale daruri.
Copiii mei iubiti, acestea sa fie singura voastra preocupare si grija. Acestea sa fie totdeauna scopul si dorinta voastra. Pentru acestea sa va rugati lui Dumnezeu.
Sa Il cautati in fiecare zi pe Domnul, insa inlauntrul inimii voastre, nu in afara ei. Iar cand Il veti gasi, stati cu frica si cutremur, ca Heruvimii si Serafimii, pentru ca inima voastra s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mândri, pe cand pe cei smeriti cu inima ii iubeste si ii cerceteaza.
Daca te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevointa ne vedem neputintele, lipsurile si greselile. Nevointa este oglinda starii noastre duhovnicesti. Cel ce nu se nevoieste, nu se cunoaste pe sine insusi.
Luati aminte chiar si la greselile mici. Daca din neluare-aminte se intampla sa pacatuiti, nu deznadajduiti, ci sculati-va repede si cadeti inaintea lui Dumnezeu, Care are puterea sa va ridice.
Avem inlauntrul nostru neputinte si patimi adanc inradacinate. Multe dintre ele sunt mostenite.Toate acestea nu pot fi alungate degraba, nici prin neliniste si intristare apasatoare, ci prin rabdare si staruinta, cu grija si luare-aminte.
Intristarea peste masura ascunde inlauntrul ei mandria. De aceea este vatamatoare si primejdioasa si de multe ori este provocata de diavol, ca sa-l impiedice pe nevoitor in calea lui.
Calea care duce la desavarsire este lunga. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere ! Infruntati cu rabdare caderile voastre, ridicati-va repede si nu ramaneti, precum copiii in locul in care ati cazut, plangand si tanguindu-va nemangaiati.
Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. Nu deznadajduiti daca se intampla sa cadeti iarasi in aceleasi pacate. Multe dintre ele sunt puternice, atat din pricina firii, cat si din pricina obisnuintei, insa cu trecerea timpului si prin straduinta sunt biruite. Nimic sa nu va duca la deznadejde.

Ispitele

Ispitele sunt ingaduite ca sa ni se descopere patimile ascunse, ca sa ne luptam cu ele si sa ne tamaduim sufletele. Sunt si ele un semn al milei dumnezeiesti. Pentru aceasta, lasa-te cu incredere in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, ca sa te intareasca in nevointa ta. Nadejdea in Dumnezeu nu poate sfarsi niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu stie cat poate rabda fiecare dintre noi si ingaduie ispitele dupa puterea noastra. Insa trebuie ca si noi sa fim cu luare-aminte, ca sa nu intram singuri in ispita.
Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, Cel tare, Cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati cu sufletul si nu va temeti.
Nu vreau sa va intristati si sa va tulburati pentru cele ce se intampla impotriva vointei voastre, oricat de indreptatita ar fi ea. O asemenea intristare arata existenta egoismului. Luati aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri indreptatite. Luati aminte si la intristarea neasteptata, care ia nastere dintr-o mustrare dreapta. Intristarea peste masura este de la vrajmasul. Una singura este adevarata intristare, cea care ne cuprinde atunci cand cunoastem bine starea nenorocita a sufletului nostru. Toate celelalte intristari nu au nici o legatura cu Harul lui Dumnezeu.
Ingrijiti-va sa paziti In inima voastra bucuria Sfantului Duh si sa nu ingaduiti vicleanului sa-si verse otrava sa. Luati aminte! Luati aminte ca nu cumva raiul pe care il aveti inlauntrul vostru sa se prefaca in iad.

Rugaciunea

Principala lucrare a omului este rugaciunea. Omul a fost zidit ca sa-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potriveste. Numai aceasta explica esenta sa duhovniceasca. Numai ea indreptateste locul aparte pe care il ocupa In cadrul zidirii. Omul a fost zidit ca sa-L slaveasca pe Dumnezeu si sa fie partas al dumnezeiestii Sale bunatati si fericiri.
Fiind chip al lui Dumnezeu, inseteaza dupa El si se straduieste sa se inalte spre El. Prin rugaciune si cantare de lauda omul simte bucurie. Duhul sau se veseleste si inima lui salta. Cu cat se roaga mal mult, cu atat sufletul sau se goleste de dorintele lumesti si se umple de bunatatile ceresti. Si pe masura ce se desparte de cele pamantesti si de placerile vietii, se umple de bucurie cereasca. Cercarea si experienta ne incredinteaza de adevarul acesta.
Lui Dumnezeu ii sunt bineplacute acele rugaciuni care se aduc asa cum se cuvine, adica avand simtamantul nedesavarsirii si al nevredniciei noastre. Ca sa existe insa un asemenea simtamant, trebuie sa ne lepadam cu desavarsire de eul nostru cel rau si sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Este nevoie de smerenie si de lucrare duhovniceasca fara incetare.
Incredintati lui Dumnezeu toate grijile voastre. El va poarta de grija. Nu fiti mici la suflet si nu va tulburati. Acela care cerceteaza adancurile ascunse ale sufletului omenesc, cunoaste si dorintele noastre si are puterea sa le implineasca asa cum stie El. Voi numai rugati-va Lui si nu va pierdeti curajul. Nu socotiti ca, deoarece dorinta voastra este sfanta, aveti dreptul sa va plangeti atunci cand rugaciunile voastre nu sunt ascultate. Dumnezeu va implineste dorintele intr-un mod pe care nu-l cunoasteti. Asadar, linistiti-va si chemati pe Domnul !
Rugaciunile si cererile prin ele insele nu ne duc la desavarsire, ci Domnul este Cel care ne desavarseste. El vine si Se salastuieste inlauntrul nostru cand implinim poruncile Lui. Si una dintre primele porunci este ca in viata noastra sa se faca nu voia noastra, ci voia lui Dumnezeu. Si sa se faca intocmai asa cum se face in Cer de catre Ingeri, ca sa putem si noi sa spunem: » Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant! ». Asadar, daca nu-L avem pe Hristos inlauntrul nostru, rugaciunile si cererile noastre ne duc la inselare.

Pacea

Pacea este un dar dumnezeiesc, care se da cu imbelsugare celor care se impaca cu Dumnezeu si implinesc dumnezeiestile Sale porunci.
Pacea este lumina si de aceea fuge de pacat, care este intuneric. Un pacatos nu are pace niciodata.
Nevoiti-va impotriva pacatului si nu va tulburati cand se starnesc patimile inlauntrul vostru, caci atunci cand in lupta impotriva lor biruiti, ridicarea patimilor vi se face pricina de pace si bucurie.
Cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12.14.)
Pacea si sfintenia sunt doua conditii necesare pentru cel ce inseteaza sa vada fata lul Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijina sfintenia.
Sfintenia nu ramane intr-o inima tulburata si manioasa. Mania, cand ramane mult timp in suflet, duce la dusmanie si ura impotriva aproapelui. Din aceasta pricina trebuie sa ne impacam indata cu fratele nostru, ca sa nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinteste inima.
Cel ce este in pace cu sine insusi este in pace si cu aproapele sau si cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfintit, pentru ca Insusi Dumnezeu locuieste inlauntrul sau.

Dragostea

Cautati dragostea. Cereti in fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Impreuna cu dragostea vine tot binele si vin toate virtutile. Iubiti, ca si voi sa fiti iubiti de ceilalti. Dati-I lui Dumnezeu toata inima voastra, ca sa ramaneti in dragoste. « Cel ce ramane In iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el » ( I Ioan 4.16).
Aveti datoria sa fiti cu multa luare-aminte la relatiile dintre voi, sa va cinstiti unul pe altul ca niste chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Sa nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet. Luati aminte la simtamantul dragostei, caci atunci cand inima nu este incalzita de rugaciune curata, dragostea este in primejdie de a deveni trupeasca si nefireasca, este in primejdie sa intunece mintea si sa arda inima.
Trebuie sa cercetam in fiecare zi daca nu cumva dragostea noastra nu izvoraste din plinatatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care privegheaza ca sa-si pastreze curata dragostea, va fi pazit de cursele vicleanului, care incearca incet-incet sa prefaca dragostea crestineasca in dragoste lumeasca.

Discernamantul

Va sfatuiesc sa aveti in toate discernamant si intelepciune. Feriti-va de extreme. Nevointa trebuie sa se faca cu masura. Cel ce nu are virtuti mari si se nevoieste asemenea celor desavarsiti, vrand sa traiasca cu asprime, precum Sfintii Asceti, se primejduieste sa fie luat in stapanire de mandrie si sa cada. Pentru aceasta, umblati cu discernamant si nu va irositi timpul prin osteneli fara masura. Amintiti-va ca nevointa trupeasca este un simplu ajutor dat sufletului, ca sa ajunga la desavarsire. Pentru a ajunge la desavarsire este nevoie mai ales de nevointa sufletului.
Nu intindeti coarda peste masura. Sa stiti ca nu puteti sa-L zoriti pe Dumnezeu sa va dea darurile Sale. Da atunci cand vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.
Nu cautati sa ajunge la masuri inalte prin nevointe mari, fara sa aveti virtuti, pentru ca va primejduiti sa cadeti in inselare din pricina mandriei si indraznelii. Cel care vrea harisme si stari duhovnicesti inalte, fiind inca impovarat de patimi, ca un fara de minte si mandru, cade in inselare. Mai inainte de toate trebuie sa se nevoiasca pentru curatirea sa. Dumnezeiescul Har daruieste harismele, ca o rasplata, celor care s-au curatit de patimi. Ii cerceteaza fara zgomot si in ceasul cand nici nu se gandesc.

Mandria

Mandria mintii este mandria satanica, care Il tagaduieste pe Dumnezeu si Il huleste pe Sfantul Duh. Din aceasta pricina se si vindeca foarte greu. Este un intuneric adanc, care impiedica ochii sufletului sa vada lumina care se afla inlauntrul sau si care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.
Mandria inimii insa nu este rod al mandriei dracesti, ci ia nastere din diferitele stari si intamplari: bogatie, slava, cinstire, daruri sufletesti si trupesti (inteligenta, frumusete, putere, indemanare si altele). Toate acestea ii fac pe oamenii lipsiti de minte sa devina trufasi, infumurati, insa fara sa ajunga atei. Acestia de multe ori sunt miluiti de Dumnezeu, inteleptiti si indreptati. Inima lor se smereste, inceteaza sa mai caute slava desarta si astfel se tamaduiesc.
Lucrarea duhovniceasca care sa va preocupe sa fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibareste in ea, ca un sarpe veninos, mandria, patima care da nastere multor rele, care omoara virtutile si invenineaza totul ? Trebuie totdeauna sa fiti cu luare-aminte fata de aceasta rautate luciferica.
Cred ca nu gresesc daca spun ca toata preocuparea noastra duhovniceasca consta in descoperirea si nimicirea mandriei si a odraslelor ei. Daca ne izbavim de ea si se salastuieste in inima noastra smerita cugetare, atunci le avem pe toate, caci acolo unde se afla adevarata smerenie, se afla adunate si toate celelalte virtuti care ne inalta pana la Dumnezeu.

Nobletea duhovniceasca

Crestinii au datoria, dupa porunca Domnulul, sa devina sfinti si desavarsiti. Desavarsirea si sfintenia se intiparesc adanc mai intai in sufletul crestinului, iar de acolo isi pun pecetea asupra gandurilor, dorintelor, cuvintelor si faptelor sale. Astfel Harul lui Dumnezeu, care se afla in suflet, se manifesta si in purtarea exterioara.
Crestinul este dator sa se poarte fata de toti cu noblete. Din cuvintele si faptele sale sa se raspandeasca Harul lui Dumnezeu, care salastuieste in sufletul sau, astfel incat sa se faca aratata viata sa sfanta si sa fie slavit Numele lui Dumnezeu.
Cel care este masurat in cuvinte, este masurat si in fapte. Cel care isi cerceteaza cuvintele pe care urmeaza sa le spuna, isi cerceteaza si faptele pe care urmeaza sa le savarseasca si niciodata nu va trece peste hotarul bunei si virtuoasei purtari.
Cuvintele insuflate de Har ale crestinului au intotdeauna delicatete si noblete. Acestea sunt cele care dau nastere dragostei si aduc pace si bucurie. Dimpotriva, vorbirea in desert naste ura, vrajmasii, suparari, certuri, tulburari si razboaie.
Asadar, totdeauna sa avem noblete. Niciodata sa nu iasa din gura noastra cuvantul rau, cuvant care nu este dres cu Harul lui Dumnezeu, ci totdeauna cuvinte bune care vadesc nobletea cea intru Hristos si starea noastra sufleteasca buna.

Doxologie

Crestinul este dator sa-L slaveasca pe Dumnezeu, atat cu trupul, cat si cu sufletul sau. De altfel amandoua apartin lui Dumnezeu si prin urmare nu are dreptul sa le necinsteasca si sa le strice, ci sa le pastreze sfinte si sa se foloseasca de ele cu multa recunostinta.
Cel ce isi arninte ca trupul si sufletul sau apartin lui Dumnezeu, se poarta fata de ele cu evlavie si cu frica sfanta, pastrandu-le curate de toata intinaciunea, petrecand intr-o continua comuniune cu Acela Care le sfinteste si le intareste.
Omul Il slaveste pe Dumnezeu cu trupul si cu sufletul sau mai intai atunci cand isi aminteste ca a fost sfintit de Dumnezeu si s-a unit cu El, iar apoi cand isi uneste voia sa cu voia lui Dumnezeu, astfel incat sa implineasca totdeauna voia Lui cea buna si desavarsita. Un astfel de om nu traieste pentru sine insusi, ci pentru Dumnezeu. Lucreaza pe pamant pentru Imparatia lui Dumnezeu. Il slaveste in toate pe Dumnezeu, in cuvinte si in fapte. Faptele sale, care sunt savarsite spre binele aproapelui, sunt prilej de slavire a numelui lui Dumnezeu. Viata sa straluceste de lumina dumnezeiasca si se face astfel povatuitor catre Dumnezeu pentru cei care inca nu L-au cunoscut.

sursa BLOG CRESTIN MAICA DOMNULUI

Autocompatimirea -o lectie de viata

Autocompatimirea sau mila de tine insuti ,face parte tot din mindrie . Fiindu-ti mila de tine ,denaturezi deja lucrurile , nu le mai vezi la adevarata lor valoare ci inclini spre a le vedea prin prisma sentimentelor proprii. Asa se intimpla cind ne automingiiem si plingem pentru durerile noastre . Ne alegem o traire si raminem in ea ,intr-o disperare crunta care nu inseamna altceva decit drumul spre pierzanie . Sa luam ca exemplu iubirea . Foarte multi dintre noi au suferit din dragoste . La inceput a fost o frumoasa poveste dintre o femeie si un barbat . Un basm care am fi dorit sa tina o viata . Insa, incet pe nesimtite, am ajuns la finalul povestii si deodata s-a deschis in noi rana despartirii de celalalt . Unul dintre personaje sufera intotdeauna . Fie barbatul fie femeia , intotdeauna unul iese sifonat . Cel sifonat este si cel care isi va plinge de mila . El va dori cu toata fiinta lui sa reia povestea de unde a lasat-o .Celalalt ,cel nesifonat ,doreste sa plece , sa se duca spre o alta poveste a vietii sale . Si uite asa ,unul ride altul plinge . Cel care plinge va purta aceasta coarda karmica dupa el pina isi va insusi ceea ce trebuia invatat din lectia de viata care i-a fost daruita spre evolutia sa proprie . Nu va trece peste aceasta durere pina nu o va intelege cu toata fiinta sa si pina ce subconstientul sau nu o va elibera . Chiar daca situatia in sine pare rezolvata la un moment dat ,daca nu este si asimilata , ea va reveni sub alta forma dar cu aceiasi tema , aceiasi lectie mereu si mereu . De fapt si de drept ce ne spune aceasta lectie , despre ce ne vorbeste ?  Ne vorbeste despre mindrie . Mindria noastra si autocompatimirea noastra …Cu multa truda vom scapa de acest copil al mindriei care este autocompatimirea . Pentru a iesi din acest labirint frumos decorat cu lacrimi si aduceri aminte este un singur drum ,drumul adevarat . Despatimirea . Aceasta despatimire incepe tot cu lacrimi insa cu lacrimi fierbinti catre ajutorul divin . Mai intii si intii este necesar a constientiza in ce ne scaldam si cu ce ne inbaiem .Adica  situatia in sine . Apoi sa intelegem de ce suntem in aceasta poveste ,ce am dorit de fapt ,ce ne-a atras , unde am gresit , ce legi am incalcat , pe cine am lezat . Aceasta lectie nu ne este data intimplator ci de obicei este plata altor incalcari ale legilor nescrise ale universului . Pocainta este primul lucru care arata ca cel in cauza a inceput sa inteleaga ca autocompatimirea nu il va ajuta cu nimic, ba  mai mult il va duce in depresie pina acolo incit ajunge a nu mai intelege rostul sau pe acest pamint . Dupa pocainta urmeaza lupta cu patimile , formele care au generat acea situatie . Si astfel , dupa o lupta apriga ne vom trezi curatiti , primeniti si dornici de intilnirea si cufundarea in Dumnezeul din noi . Intreaga viata e o cautare , un drum spre noi insine . Ca sa reusim este necesar a schimba putin conceptiile noastre despre aceasta lume si valorile ei . Ne-am obisnuit sa ne autoevaluam in functie de simtamintele noastre proprii fara a mai tine seama de semenii nostri si de sentimentele lor . Exista goana permanenta dupa “cit mai mult ” in toate . Pina si in iubire suntem adesea posesivi , individualisti si egoisti . Ii luam libertatea celuilalt si dorim sa-i devenim stapini in toate . Este bine sa privesti daca acesta  este sistemul tau de valori , daca asta este tot ce iti doresti de la viata . Sa te autocompatimesti cind te impiedici sau sa te umfli in pene ca un paun atunci cind iti iese ceva . Daca te intereseaza doar exteriorul tau sau poate pui pret si pe valorile sufletesti . Doar printr-o atentie mutata catre  interiorul tau vei   realiza  ca atitudinea ta iti poate crea echilibrul fizic sau moral de care ai nevoie ,sau dimpotriva te poate rasturna pina a nu mai intelege cine esti .Un indiciu al drumului pierdut este autocompatimirea, jalea si amaraciunea  .Indiciul drumului bun este linistea interioara , calmul ,zimbetul tau senin ,armonia cu tine insuti . Viata este o combinatie de reusite si esecuri -ai nevoie si de una si de cealalta pentru a te desavirsi ca fiinta . Ne concentram adesea pe cea ce nu avem inloc sa fim recunoscatori pentru toata abundenta de care ne bucuram . Pina si apa care curge nestingherita la robinet este o abundenta de care trebuie sa fim recunoscatori . Multe alte popoare nu o vor avea niciodata . O vor cara cu spatele si cu miinile si o vor consuma cu bagare de seama . Avem parte de mai multe binefaceri decit ne dam noi seama . Sta in eul nostru sa nu apreciem ceea ce avem decit atunci cind inevitabilul se produce si ceea ce am avut dispare . Sa incercam sa ne controlam aceasta latura urita a egoului nostru .O boala ,pierderea cuiva drag , un esec si sa nu vorbesc de alte traume sunt tristeti care produc mari dureri . Toate aceste experiente ne formeaza , ne invata compasiunea ,iubirea si intelegerea si ne daruiesc profunzime in gindire . Toate la un loc ne  reprezinta ca om , ne diferentiaza intre noi . Un om trecut prin diverse experiente va fi un om invatat de viata ,un nou om care nu blameaza problemele ,invata din ele lectia sa si le accepta ca parte integranta a vietii. Si astfel acest nou om isi transforma ranile si durerile in sursa de intelepciune si dar placut Domnului .

Cu drag ,

Sa incerc si eu smerenia

Scriu pe acest blog pentru a nu uita multe lucruri . Scriu pentru cei cu care impartasim aceiasi credinta si nu numai . Mai scriu si pentru cei care doresc sa citeasca ceea ce scriu ,si pentru a arata si altora o alta alternativa ,un alt  mod de a trai si a ne manifesta in aceasta viata .  Acest articol mi-l scriu mie personal ,pentru aducere aminte si chiar mai mult de atit :    -Ia aminte si cauta sa fii mereu atenta la persoana ta ,la felul in care interactionezi cu oamenii ,cum le vorbesti ,ce le spui, ce atitudine ai fata de ei . Adu-ti aminte cit de usor poti rani prin cuvintele tale  spuse in graba si la nervi . Aminteste-ti mereu ca un adevar spus fara tact ,fara delicatete , raneste interlocutorul de foarte multe ori ,mai ales daca este spus in anumite contexte nefavorabile. Marea majoritate a oamenilor doresc sa fie periati si elogiati . Daca le spui ca sunt inalti si au ochii albastri vor fi incintati chiar daca ei stiu bine ca sunt scunzi si au o alta culoare a ochilor. Le va face placere si vei fi prietenul lor cel mai bun ,confidentul lor de suflet . Daca insa  le vei spune ca undeva gresesc sau  au o hiba, imediat iti vei pierde statutul de prieten si  orice ai face devii inamicul din dotare . Totusi ,cu orice risc ,este de preferat a spune adevarul ,decit sa traiesti intr-o frumoasa minciuna poleita .Fii curajoasa si dreapta chiar si atunci cind totul este in defavoarea ta .  Poarta cu tine intotdeauna un zimbet cald, de buna cuviinta ,o vorba dulce  si prietenoasa ,un sfat bun pentru oricine . Nu fii curioasa si bagacioasa si nu bizii ca musca deasupra oalei clocotite cu supa . Nu te deda la birfe si comentarii  de orice fel ar fi ele . La orice intrebare care ti se adreseaza raspunde cu raspunsul tau ,nu folosi raspunsul care crezi ca il doreste cel din fata ta . Fii sincer cu tine si cu cei din jurul tau . Si cauta in toate smerenia. Cind o vei gasi fii sigur ca esti in sinul lui Dumnezeu . De fiecare data cind te impiedici , ridica-te mai puternica si ia-o inca o data de la inceput , iar si iar , pina cind vei reusi . Nu exista cistig fara efort . Pentru a ajunge sus pe munte ,trebuie sa-l urci . Tine minte cea mai grea lectie este lectia ta  .Oriunde vei privi aminteste-ti ca Dumnezeu a creat totul ,iar tu  un biet om esti tot creatia Lui .Si tot ce a creat  ,este din marea Lui iubire pentru tine omule . Nu te mari si nu te ingimfa ci inmoaie-ti   inima cea impietrita .Atunci vei gasi calea spre menirea ta ,atunci vei sti drumul spre desavirsire    ”Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogorămint, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: “Eu sunt…” – atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: “Eu sunt Cel Ce sunt”, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: “Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori”. Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: “Cine este acolo?” “Un crestin iubitor al Tău”. “Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!” îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: “E smerit, mândruletul!” S-a frământat el: “Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?” Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. “Cine este acolo?” “Tu esti”, a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: “Dacă tu esti Eu, intră!” Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: “Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har”.
De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: “Ce este smerenia, părinte?” “A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule”. Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme. “Fiti întelepti ca serpii”, spune Mântuitorul, “si blânzi ca porumbeii”. De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: “Fără de mine nu puteti face nimic!” La canonul 184 spune asa: “Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!” Adică, mai mult decât blestemat.

Parintele Arsenie Papacioc

Cu drag,

Lucifer-o lupta a fiecaruia

Orice faci pentru tine faci ,de esti bun de esti rau ..Dumnezeu ne-a daruit iubirea ca iubind sa traim in armonie cu locul , cu toata natura si cu toate animalele pamintului . Ne-a daruit dragostea Sa ,ca prin ea sa ne inmultim si sa umplem pamintul . Tot Dumnezeu a hotarit ca femeia sa fie cea care aduce in lumea aceasta pruncii. La inceputuri copiii era dovada incontestabila a iubirii dintre cei doi soti .Iata ce a pus Dumnezeu in om si uite ce am facut noi .Am facut din arta iubirii lui Dumnezeu, sex gol. Pruncii se nasc la intimplare ,in aburii alcoolului ,al drogurilor si al murdariilor lumii .Conteaza sexul copilului, nu iubirea celor doi .Inaintea copiilor se pune cariera si verbul a avea .   Muzica ,o alta muza lasata omului spre ridicare la inaltimi, am pervertit-o si am transformat-o in orgie ,cu tipete si manifestari isterice . Hainele cit mai sumare ,mai mult lipsa [moda], este tot un fel de coruptie sexuala. Dorinta de a avea casa cea mai mare si masina cea mai tare duce cu gindul tot undeva pe acolo .Nimic nu ne mai ajunge .Toata abundenta lui Dumnezeu lasata noua ,nu ne mai este indeajuns ,e prea putin pentru noi . Nu ne mai place trupul nostru cu care suntem inzestrati de Divinitate .A inceput robotizarea noastra ca fiinte .Ne transformam usor, insa sigur in plastic .Daca Dumnezeu ne-ar fi dorit plastic ,ne-ar fi facut El din acest material . Ne-ar fi facut ca pe obiectele noastre electrocasnice . Niste robotei cu piese de schimb ,cu un aspect perfect ,si culoare precisa si atributie fixa . Un om care sa sape ,altul sa scrie , unul sa faca sex ,altul sa deseneze si uite asa o lista intreaga . Ce simplu .Insa Dumnezeu ne-a dorit liberi si a pus in noi sentimente .De aici multimea de forme ,pentru gusturile tuturor . Unii blonzi ,altii bruneti . Unii cu forme plinute altii mai slabuti fiecare cu felul sau de a fi . Daca ni s-a oferit libertate si iubire, noi am ales forme fixe ,plasticul nenatural .Eu sunt femeie si adesea ma intreb cum o fi sa iubesti un plastic .Cum o fi sa stii ca saruti si mingii orteza din silicon a unei femei …ce gusturi dezagreabile..Oriunde ai privi vezi dezmatul pus la loc de cinste .Fetitele [nu prea fetite, sunt cam purii] puse pe dezbracate-lea si ademenirea sexului tare [poftim? care sex tare ? pe cine si ce  mai apara ?] .Pe nimeni nu mai intereseaza nimic altceva decit sa devina un cineva cu bani si putere asupra celorlalti . Sa uite de bunul simt ,sa urle si sa zbiere cit ii tine gura aratind astfel ca este “cineva” .Ma intreb uneori daca cu totii am fi “cineva”  cui ne-am mai arata talentul .Si uite  asa se produce orice transformare .Incetul cu incetul .La inceput a fost Tv alb negru ,apoi color si asa mai departe .Citi bani costa primul televizor alb negru? O multime ,pentru ca era o noutate .Asa si operatiile de transformare in “cineva”. Acum si le permite o anumita parte a societatii. Insa cu timpul vor deveni o banalitate . Si astfel toata femeia va fi un ..plastic .Si sa vezi barbatii .. ce trofee vor avea si ei …Plastic peste tot . Cit mai este pina se va umbla la esenta noastra ,la sufletul nostru , la sentimente noastre, la creier ?Nu stiu de ce , insa am impresia ca timpul nu mai are timp el insasi si se grabeste spre pierzania noastra  . Ma sperie gindul ca ne vom autotransforma in roboti …Aici duce mindria si trufia ! Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii.” (Proverbele 16:18).
„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‚Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.’” (Isaia 14:12-14).
„Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului, şi spune-i: ‚Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta.” (Ezechiel 28:12-17).

„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” (Apocalipsa 12:7-9).
„De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.” (Ezechiel 28:17 u.p.).

„Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ.” (Apocalipsa 12:4 p.p.).

Si cum spunea Einstin -Raul este absenta lui Dumnezeu in sufletul omului .

Cu drag ,

Cum ne rugam

Rugaciunea Doamne miluieste trebuie sa faca parte din rugaciunea noastra neincetata . Aceasta formula, rostita de 40 de ori reprezinta zeciuiala de ruga pentru pacatele noastre . Puteti sa aveti si alte exprimari ,dupa propria simtire ex; Iisuse miluieste-ma ,Maica lui Dumnezeu miluieste-ma ,sau sub semnul crucii -Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul .Cu cit vom deveni mai profunzi cu atit vom primi mai mult har . Dumnezeu ne-a daruit doua lucruri deosebit de importante ,libertatea si harul sau prin Duhul Sfint .Acestea doua sunt aripile noastre spre inaltimi . Doi poli care se sprijina si sunt si opusi trupului in acelasi timp . Nimeni nu ne poate ingradi libertatea spiritului cum nimeni nu ne poate ingradi harul de la Sfintul Duh . Singurul care se poate opune suntem noi . Cu cit esti mai atent la capacitatile tale umane ,devii mai profund si intelegi ca libertatea inseamna de fapt har dumnezeiesc , pecetea lui Hristos Dumnezeu in inimile noastre adica intruparea Cuvintului [Logos] in noi .Avind simturile deschise, vom intelege usor ca omul are 3 poli .

1-Crestetul cu fruntea toata ,polul pozitiv al sufletului

2-Talpile -polul negativ al trupului

3-Inima -polul central al duhului care se poate manifesta si prin palme .

Stiind toate acestea vom intelege de ce este necesara o anumita atitudine si o anumita  pozitie in timpul rugaciunii . Oamenii se roaga in genunchi , in picioare , sezind , pe spate intinsi pe pamint , intinsi pe burta cu fata la pamint ,pozitia lotus, cu minile spre cer sau impreunate la piept  sau batind metanii . Nu intimplator catolicul se roaga pe banca ,ortodoxul in picioare sau in genunchi facind metanii, mahomedanii si hindusii chirciti pe jos . Aceste pozitii de ruga il arata pe fiecare om cum se consuma in rugaciune sau cum se odihneste .Ce nazuinte si ce asteptari are . Ce treapta are in fata sa si cit se pote arde pe sine insusi pentru Dumnezeu . Orice rugaciune trebuie sa fie in colaborare cu tot trupul si cu toata fiinta . Trebuie sa fie ca o muzica suava si placuta sufletului si simturilor toate . O muzica ce se raspindeste in tot eul personal ,se varsa in singele omului ,singe care o duce in inima, la intilnirea cu Hristos Cuvintul ,unde este luminata si curatita si redirectionata dupa ce s-a facut contopirea , in toata suflarea si astfel omul se birueste pe sine insasi prin sine si prin Iisus Hristos Cuvintul  ,prin singele sau reimprospatat si reinviat . De aici se merge mai departe spre luminarea spiritului . Luminarea nu este urmarea efortului nostru propriu ci este desavirsirea noastra in har de la Sfintul Duh . Acestei iluminari i se opune insasi trupul nostru . El este groi in actiune , lenes uneori , doritor de placeri efemere ,inclinat catre grosier . -”Duhul este rivnitor dar trupul este indaratnic”. De aceea  trebuie sa ne cunoastem foarte bine pe noi insine,atit  in exterior cit mai ales in interiorul nostru . Sa cunoastem cum curatia este eliberarea de pacat . Cum vulgaritatea, violenta , trairile josnice si nepasarea noastra nu ne pot apropia sub nici o forma de divin . Numai curatia poate creste sacrul din noi . In murdarii se aseaza doar microbii . Fara aceasta cunoastere nu vom progresa . Degeaba ne dedam la orgii si fugim dupa aceea in biserica ca apoi sa facem una si mai lata . Nu astfel tocmim lucrul . O rugaciune facuta curat ,din inima , chiar si pentru citeva secunde face mult mai mult decit o meditatie transmisa , condusa ,unde mintea lucreaza pentru a fi atenta la ce i se transmite . O ruga din inima asezata ,aduce stari deosebite de liniste deplina . Iar cind linistea soseste omul amuteste ,raminind doar un suflu datator de viata [o respiratie foarte delicata ,usoara ca o pana] . De aici puteti interveni cu rugaciunea inimii : Doamne IIsuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiste-ma pe mine pacatosul . Insa si aceasta ruga a inimii dureaza tot atit pina intervine aceasta  tacere , traire ,de aici ramine doar Cuvintul ,Dumnezeu , noi amutim in marea liniste  . O recunoastem usor deoarece este limpede ca apa de izvor si insasi aceasta stare te indruma la tacere . Aceasta este camera secreta a fiecaruia dintre noi . De aici intram in odaia sufletului si inchidem usa , ne adunam cu tot ce reprezentam noi inlauntrul nostru si raminem in pace si iubire .Iata un exercitiu simplu pentru momentele in care inima noastra este impietrita si uscata si nu putem sa deschidem poarta spre rugaciune .

Cind vedeti ca nu puteti sa va adunati pentru rugaciune, amintiti-va de momentele in care v-ati daruit total acestei intilniri cu Dumnezeu .Apoi stind drept in picioare sau asezat cu torsul ,partea de la briu in sus , deschisa ,relaxata , pieptul inainte ,coapsele bine asezate ,umplem din plin plaminii sorbind larg aerul in piept si il dam afara cit de incet putem . Insotim acest procedeu cu gindul  limpede si clar la ceea ce ne-am  propus rostind incet numele lui Iisus . Aceasta este intrarea in isihie ,in rugaciune si asezarea la masa cea tainica a Domnului .Tinta acestui exercitiu este calmul ,ordinea ,linistea si bunul temei al rugaciunii . Numai dupa ce am linistit astfel mintea si trupul ne vom  asezam la putina noastra rugaciune .  ”A invata sa te rogi inseamna a invata sa te induhovnicesti iar a te induhovnici este ati implini viata in intregimea ei prin lumina Duhului Sfint “. Astfel ajungi sa fii patruns de un gind stapinitor de constiinta sacra a Cuvintului adica a lui Hristos Dumnezeu . Nu ne vom ruga repede si mult ci mai degraba atit cit suntem in traire si cu mintea linistita de zbuciumul vietii . Vom rosti cuvintele cald si clar cu trairi profunde si cu lacrimi pe obraz in linistea inimii noastre . Orice dizarmonie morala se transmite fizicului . De aceea este bine sa fim cu luare aminte la ce facem si cum facem ce si cum rostim .

Cu drag ,

Jertfa luminarii

“E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ?

În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fac nimic  ,sa nu fiu aprinsa ,atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…

Rostul lumânării este să ardă… rostul omului este să se roage… O lumânare stinsă este o lumânare moartă. Ea nu arde pentru că trebuie să ardă, nu arde din obligaţie, ci pentru că altfel nu are viaţă. Un suflet care nu se roagă este ca o lumânare stinsă. Este un suflet fără viaţă.Lumânarea luminează în tăcere, fără să facă zgomot, fără să atragă atenţia. Cu cât luminează mai mult, cu atât se micşorează mai mult pe sine. Nu se înalţă ci se face tot mai mică. La fel, cel care se roagă o face în taină şi în smerenie. Cu cât faptele lui sunt mai de cinste cu atât se smereşte mai mult. Cu cât se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, cu atât se vede pe sine tot mai mic şi mai neînsemnat. O lumânare aprinsă răspândeşte căldură şi lumină în jurul ei. Ea nu arde pentru sine, ci întotdeauna şi pentru ceilalţi. Din flacăra ei se pot aprinde şi alte lumânări, fără ca lumina ei să se împuţineze. Ba chiar în acel loc se face mai multă lumină. La fel se întâmplă şi cu cel care se roagă, şi care se roagă şi pentru cei apropiaţi, nu doar pentru sine. Lumânarea ne însoţeşte pretutindeni, fiind aproape de noi în cele mai importante clipe din viaţă: la Botez, de ziua noastră, când ne împărtăşim, la Sfintele Paşti, la nuntă, la înmormântare, lumânarea este nelipsită. Parcă ar vrea să ne spună: „Nu uitaţi de rugăciune!”.
Rugaciunea micsoreaza mindria care este o pornire devastatoare a eului nostru . Ramtha spunea: “Mindria este o creatura atit de puternica incit poate sa va tina departe de imparatia cerurilor .Poate sa va impiedice sa aveti o viata lunga si rodnica si o sa va faca sa imbatriniti inainte de vreme .”
Iata de ce este bine sa ne plecam genunchii in fata Domnului avind o luminare alaturi si sa cerem desavirsirea noastra .Cind ne vom depasi suferintele noastre sufletesti deabia atunci vom putea privi lumea din jurul nostru cu iubire .Atunci vom intelege cit de importanta este iubirea in viata noastra . Si o vom darui necontenit tuturor si nu o vom cere la schimb . Nu ne va pasa daca lumea ne iubeste . Noi vom iubi si atit .
Cu drag si iubire ,

Energii vibrationale

“Aminteste-ti mereu ca tu esti darul” iata cheia tuturor problemelor si iata rezolvarea . Energiile cosmice ne influenteaza permanent atit pe noi cit si tot ceea ce inseamna univers . Noi toti ne influentam unii pe altii .Este suficient sa formulam diverse opinii si automat ele vor da nastere la multe alte ginduri si sentimente . Ati observat cind incepe o mica birfa ea se contureaza ,se umfla si devine o adevarata [sau neadevarata] poveste .Fiecare gind misca energia in interior si in exterior asa cum vintul misca frunzele .Orice gindim devine energie ,devine viata . Gindurile pozitive infrumuseteaza ,echilibreaza ,aduc pace si iubire . Unde nu este pace nu poate intra iubirea pentru ca ea ,iubirea ,are o anumita vibratie si nu se poate amesteca cu vibratii de alta valoare . Astfel, avind ginduri bune urcam scara spirituala ,ne inaltam catre ceruri ,deoarece devenim usori ca fulgii. Nu mai depunem rezistenta si nu mai suntem impovarati si grei .Aceste vibratii de iubire si pace aduc armonie in jurul nostru si peste tot universul .De aceea se spune “precum in cer asa si pe pamint ” .In cer [sus] sunt energiile pozitive ,iubirea ,pacea , armonia .Cum vom cobori mai jos de cer imadiat vom gasi alte energii din ce in ce mai joase ,pina la intunericul total[iadul, frecventa cea mai joasa ] .Si cerurile sunt multe si variate ,de la inalt la foarte inal si mai inalt ,la fel cum sunt si energiile joase de la gri spre negru ,pina la noaptea cea intunecoasa unde nu se mai distinge nimic . Energiile pozitive inalta omul ,cele negative il coboara . Orice forma ar lua gindul nostru ,acea forma isi va gasi aliatii ei si va tinde sa se inmulteasca ,pina va deveni un tot unitar . Astfel este stiut ca un obicei pentru a deveni obisnuinta are nevoie de timp si practica [aproximativ 1 luna] . In acest timp obiceiul isi va gasi partenerii cu care va face tabara si ii vor creste puterile inzecite . Si astfel, cu puteri marite se va aseza in noi, devenind un mod de viata .Toate energiile negative sunt devastatoare . Ele stiu ca nu au timp mult, de aceea se instaleaza rapid .Iubirea si toate celelalte derivatii ale ei sunt line ,se aseaza mai greu pentru ca ea ,iubirea stie ca are timp ,este vesnicie creata de Dumnezeu si nu se grabeste. Un obicei prost se dobindeste mai usor decit unul bun . Incercati si veti observa asta chiar in conduita voastra . Este mai usor sa ne dedam viciilor decit sa spunem seara de seara , la o ora stabilita, o rugaciune si sa trimitem un gind bun tuturor fiintelor sau nonfiintelor .Tendinta este de a ne sustrage ,de a gasi alte activitati dominate de energii mai grosiere .Cind apare egoul, sub orice forma ar fi el ,dispare iubirea . Exista o memorie a tuturor activitatilor .Tot ce spunem , gindim sau atingem ,va purta amprenta noastra pentru totdeauna . O stringere de mina , o vorba buna sau mai putin buna , un scaun, o mobila ,casa in care locuim ,hainele , o palma data sau un gest de antipatie ,totul este o amprenta a noastra care va da marturie despre noi .Tot ce ne inconjoara se hraneste cu energie . Daca parasiti definitiv o casa si o lasati fara energii creatoare acea casa se va demola usor dar sigur . Se va ruina pentru ca in interiorul sau nu mai exista dorinta de viata . Iata ce puternici suntem ,iata cum ne-a cladit Dumnezeu .A pus in noi tot universul cunoasterii . Si ne-a daruit de la bun inceput taina vietii . Fiti perfecti asa cum v-am creat Eu ,spune Dumnezeu . Adica nu tulburati lumea ca sa nu va tulbure si ea pe voi .Orice om are o menire in viata , are un dar si un har cel putin . Cind esti prezent si constient de tine, stii ce esti si ce doresti de la insati viata ta . Cind iti dormi viata nu stii nici cine esti, nici ce doresti ,nu stii nimic pentru ca viata ta este un necunoscut pentru tine . Mai degraba cunosti viata altuia decit nevoile si drumul tau . Orice trezire incepe cu asumarea responsabilitatilor faptelor proprii. Numai dorind schimbarea ea se va instala, altfel nici o sansa . Printr-o vointa ferma vei realiza totul . Destinul ti-l creaza faptele si gindurile tale ,sentimentele si tot ceea ce transmiti . Asta esti -ceea ce esti . Daca o persoana ne agreseaza este suficient sa constientizam agresiunea si sa nu permitem sa ne atinga acea vibratie . Sa inversam energia creata prin constientizare si emitere de energie pozitiva, [ putem numara pe respiratie , putem spune pace tie , putem cere ajutorul lui Iisus sau pur si simplu spunem mental o binecuvintare].Inima noastra este organul depozit al fiintei .Aici isi au sediul toate gindurile si toate conceptiile noastre despre viata si forme .O simpla aducere aminte si concentrare pe inima face o adevarata schimbare energetica . Dumnezeu este iubire si suntem creati din iubire si cu iubire . Ofera mai departe ceea ce ai primit gratis -ofera toata dragostea ta tuturor ,la tot si in toate pune iubire si ginduri bune pentru ca toate acestea ti-au fost daruite de catre Dumnezeu ca o saminta buna, spre a se inmulti si a da rod si a umple toate fiintele de pretutindeni , tot pamintul si tot universul, cu tot ce inseamna el si pe mai departe de atit .

Cu drag si iubire ,